Prognoza meteo pentru 13 februarie. Iarna se întoarce. Vremea este în curs de răcire

Prognoza meteo pentru 13 februarie. Iarna se întoarce. Vremea este în curs de răcire Sursă: Photo 102786329 © Marian Vejcik | Dreamstime.com

Vremea va continua să se răcească în ziua de duminică, 13 februarie, iar temperaturile vor fi cuprinse între -9 și 9 grade Celsius.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis prognoza meteo pentru ziua de duminică, 13 februarie 2022. După o noapte, sâmbătă spre duminică, în care valorile termice au înregistrat scăderi importante, temperaturile fiind cuprinse între -12 ... -10 grade, a urmat ziua de duminică.

Meteorologii apreciază că vremea va continua să se răcească în regiunile de sud-vest și, local, în sudul României. În rest valorile termice vor fi comparabile cu cele din ziua precedentă, de sâmbătă, 12 februarie. Sâmbătă au fost temperaturi cuprinse între 2 și 12 grade (maxime) și între -12 ... -10 grade (minime).

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 și 9 grade, iar cele minime se vor încadra între -9 și 2 grade. Vor fi mai scăzute în depresiunile Carpaților Orientali, unde vor ajunge până spre -13 grade.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cerul va fi variabil, cu înnorări mai persistente în zonele de sud - vest și sud - est, unde pe arii restrânse se vor semnala precipitații slabe, mixte.

Conform prognozei meteo, trasmisă de ANM, vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Vânt mai puternic va fi în sudul Banatului, iar în prima parte a intervalului, trecător și în nordul Moldovei.

Dimineața și noaptea, izolat, mai ales în centrul țării va fi ceață.

Cum va fi vremea în București

În București, prognoza meteo pentru ziua de 13 februarie indică valori termice în scădere. Astfel, temperaturile vor continua să scadă ușor. Acestea se vor situa în jurul mediilor caracteristice datei.

Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab și moderat pe teritoriul Capitalei. Temperatura maximă va fi cuprinsă între 5 ... 7 grade, iar cea minimă de -2 ... 0 grade.

Temperaturi mai scăzute vor fi înregistrate în zona periurbană.

Vremea la munte

În zonele de munte, cerul va fi variabil, cu înnorări în masivele sudice, unde pe arii restrânse se vor semnala precipitații slabe, mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la altitudini foarte mari, îndeosebi în Carpații Meridionali.

În văi și în depresiuni vor fi condiții de ceață. Valorile termice nu vor avea variații semnificative faţă de intervalul anterior, conform prognozei meteo.