Prognoza meteo actualizată pentru luna martie. În ce zone vine primăvara și în care se lasă încă așteptată

Prognoza meteo actualizată pentru luna martie. În ce zone vine primăvara și în care se lasă încă așteptatăSursa foto: Dreamstime.com

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat prognoza meteo pentru luna martie. Primăvara pare să-și facă simțită prezența în mai multe regiuni ale țării, dar asta nu înseamnă că vom scăpa definitiv de episoade de iarnă, cu ploi, lapoviță și ninsoare.

Luni, va fi cel mai frig în jumătatea de nord a țării, unde temperaturile maxime vor fi chiar ușor mai scăzute decât în mod normal. Se vor înregistra valori cuprinse între 2-3 grade în nordul Moldovei și de 6-7 grade în sudul Banatului, sudul Moldovei și sudul Transilvaniei.

În schimb, în partea de sud a teritoriului, vorbim de o vreme în continuare mai caldă decât în mod normal, cu maxime de la 10-11 la cel mult 13-14 grade, dar asta în cursul zilei luni.

Primăvara își intră în drepturi în toate regiunile țării

„Marți, vremea va intra într-un proces de încălzire. Se va resimți în toate regiunile. Temperaturile vor fi cu mult mai ridicate decât în mod normal pentru această dată și vorbim de peste 10° în toată țara, până la 17-18 grade în partea de sud a teritoriului, în condițiile în care precipitațiile vor traversa teritoriul țării noastre mai ales de marți, dinspre vest către est, însă nu vor fi pe arii extinse, în general slabe cantitativ.

Vorbim de precipitații sub formă de ninsoare în zonele montane înalte, mixte în zonele mai joase montane, dar trecător și prin Transilvania și prin Maramureș și prin nordul Moldovei, în funcție în mod deosebit de momentul la care apar acestea”, potrivit Alinei Şerban, meteorolog ANM.

Aceasta a explicat că în special dimineața și noaptea precipitațiile vor fi sub vorbă de lapoviță și ninsoare, însă ele vor fi slabe, astfel încât zăpada nu se va depune.

Cum va fi vremea în București

Și în Capitală vremea va fi mai caldă decât în mod normal pe tot parcursul intervalului. Începând de luni se va încălzi treptat, iar valorile vor ajunge până la 15-16 grade Celsius, în condițiile în care, chiar dacă mai apar înnorări, precipitațiile aproape că nu se vor vedea. Este posibil ca spre sfârșitul acestei săptămâni ploile să își facă, totuși, simțită prezența și în această zonă, potrivit antena3.ro.