Prognoza meteo, 24 septembrie. Vântul va sufla puternic, însă temperaturile cresc ușor

Prognoza meteo, 24 septembrie. Vântul va sufla puternic, însă temperaturile cresc ușorVânt. Sursa foto: arhiva EVZ

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru vineri, 24 septembrie. Valorile termice vor crește ușor, însă vremea va fi vântoasă.

Vremea, vineri, 24 septembrie, va fi vântoasă. În nordul și centrul României va fi răcoare, în timp ce valorile termice vor crește față de intervalul precedent. Cerul va fi variabil, prezentând înnorări pe timpul zilei. În primele orele, în nordul, centrul și estul țării se vor manifesta ploi temporare.

Rafalele de vânt se vor intensifica, vineri, 24 septembrie. Vântul va atinge și chiar va depăși viteze de 90-100 de km/h la altitudini de peste 1.700 de metri. Local, în țară, vântul va avea, în general, viteze de 50-60 de km/h.

Temperaturile minime vor varia între 4 și 14 grade Celsius, în timp ce valorile termice maxime se vor încadra între 14 și 24 de grade Celsius. Presiunea atmosferică va scădea dinspre nord și nord-est astfel încât se va instaura regim ciclonic.

Rafale de vânt de 50 km/h în București

În Capitală, valorile termice vor înregistra creșteri ușoare față de cele raportate în zilele precedente. Dimineața zilei de 24 septembrie, însă, va fi răcoroasă. Cerul va fi variabil, potrivit prognozei meteo.

Rafalele de vânt vor atinge, în general, 50 de km/h. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 9 și 11 grade Celsius. Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 21 de grade.

Vremea vântoasă la munte

În zonele montane, vremea va fi, de asemenea, vântoasă, în special pe parcursul zilei. Vântul se va intensifică și va atinge viteze chiar și de peste 100 km/h la altitudini mai mari de 1.700 de metri.

Cerul va prezenta înnorări. Local, se vor manifesta și ploi temporare. Valorile termice se vor afla într-o ușoară creștere față de zilele precedente.

Ce fenomene anunță prognoza meteo la mare

Pe litoral, vremea va fi, în general, frumoasă și normală din punct de vedere termic. Cerul va fi variabil, mai mult senin. Noaptea se vor semnala condiții de ceață.

Rafalele de vânt vor fi slabe și/sau moderate, însă vor înregistra ușoare intensificări pe parcursul zilei. Temperaturile minime se vor situa între 14 și 16 grade, în timp ce valorile termice maxime vor fi cuprinse între 19 și 22 de grade. Temperatura apei mării va fi de aproximativ 17 grade.

Ne puteți urmări și pe Google News