Meteorologii anunță că vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană înaltă, iar temperaturile minime se vor situa între 1°Celsius în depresiuni și 8°Celsius pe litoral.

Înnorări, averse și descărcări electrice

Miercuri, 21 aprilie, vremea va deveni apropiată de normalul termic în majoritatea regiunilor. În nord-vest, înnorările vor fi persistente și va ploua. În rest vor fi înnorări, averse și fenomene electrice după orele amiezii.

În Capitală vor fi înnorări, ploi slabe trecătoare și o minimă de 4°Celsius. Miercuri vor fi averse și fenomene electrice spre seară și o maximă de 18°Celsius.

La altitudini mari se vor semnala precipitații mixte. Vântul va fi intens la munte, în sudul și sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12°Celsius în depresiuni și 19°Celsius în sud.

Vreme rea și în perioada următoare

În zilele următoare, temperaturile medii ale aerului vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână, la nivelul întregii ţări. Cantităţile de precipitaţii se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă, dar cu posibilitatea unui deficit local în extremitatea nordică a țării.

Până la sfârșitul acestei săptămâni, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, dar cu o abatere termică negativă ușor mai accentuată în regiunile intracarpatice.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile extracarpatice și la munte, dar mai ales în extremitatea de sud-est a țării.

Și în săptămâna 26 aprilie – 3 mai, temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână, în jumătatea nordică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice pentru această perioadă.

Conform specialiștilor, abia după Paște, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru acest interval, în toate regiunile.