Procurorul Mihaela Iorga nu renunță ușor la scaunul din DNA! A contestat în instanță revocarea sa

Procurorul Mihaela Iorga nu renunță ușor la scaunul din DNA! A contestat în instanță revocarea sa

Mihaela Iorga nu renunță la bătălie! Procurorul dat afară din Direcţia Naţională Anticorupţie de Laura Codruţa Kovesi pentru că nu a înregistrat un denunţ pe care l-ar fi primit prin intermediul aplicaţiei whatsapp a contestat în instanţă revocarea din DNA.

"Suntem pe procedură prealabilă. Eu am cerut şi suspendarea actului administrativ. La Curtea de Apel. Pe nelegalitate, pentru că, în principal, e condiţia esenţială la suspendarea actului administrativ, nelegalitatea. După revocare, în mod normal, te întorci, cum spune legea, la parchetul de la care provii sau la un alt parchet. Pentru că totul a decurs foarte rapid, n-a mai existat posibilitatea să optez pentru un alt parchet, motiv pentru care a fost emis ordinul pentru Bacău, Parchetul Judecătoriei Bacău. Avocatul s-a ocupat de această problemă. Din câte am înţeles de la avocat, eu n-am verificat, ar fi termen cred că săptămâna aceasta, undeva joi", a declarat, pentru Mediafax, procurorul Mihaela Iorga.

Pe 5 iulie, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a semnat ordinele de revocarea a procurorilor Mihaela Moraru şi Doru Ţuluş, după ce Secţia pentru procurori a CSM a avizat favorabil solicitarea.

Procurorul şef al DNA a cerut revocarea Mihaelei Moraru Iorga pentru motivul că „nu a înregistrat un denunţ în conformitate cu dispoziţiile legale şi nu l-a prezentat spre repartizare procurorului şef al Secţiei din care făcea parte. Neprezentarea denunţului a avut drept consecinţă imposibilitatea aplicării unor dispoziţii procesual penale în raport cu persoane cercetate”. Mai exact, este vorba despre un denunţ pe care procurorul l-ar fi primit prin intermediul aplicaţiei whatsapp.

Ne puteți urmări și pe Google News