Cazul femeii agresate în Centrul Vechi. Procurorii dau detalii șocante despre violența atacului

Cazul femeii agresate în Centrul Vechi. Procurorii dau detalii șocante despre violența atacului Poliția Română. Sursa foto: Arhiva EVZ

Procurorii au dat detalii despre felul în care a fost comis atacul împotriva femeii descoperite în stare de inconștiență în Centrul Vechi. Agresorul a fost prins și reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în fața instanței cu propunere de arestare.

Procurorii au prezentat detalii despre violența atacului comis împotriva femeii descoperite în stare de inconștiență în Centrul Vechi. Anchetatorii susțin că victima a fost lovită în mai multe rânduri, de agresor. Iar loviturile au fost aplicate în special în zona capului, punându-i viața în pericol.

Procurorii, detalii despre violența atacului

Ancheta în cazul femeii agresate în Centrul Vechi a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalului Bucureşti. Victima a fost descoperită duminică, în stare de inconștiență în scara unui bloc. Poliția a anunțat că se fac verificări pentru infracțiunea de tentativă de omor. Ancheta a fost preluată de procurorii care au reușit să-l identifice și să-l rețină pe agresor. Acesta ar fi un cetățean moldovean.

Conform datelor din anchetă agresorul și-a lovit victima în mai multe rânduri, foarte puternic. Loviturile au fost date, în special, în zona capului, cu „corpuri dure”. Anchetatorii au precizat că femeia a avut noroc că nu a murit din cauza rănilor suferite. Ea a fost salvată, după ce a fost găsită și se află în afara pericolului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Procurorii au anunțat că au început urmărirea penală împotriva unui bărbat, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor. El a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

agresor

Agresor în Centrul Vechi Sursa foto: Captura

Comunicatul oficial al anchetei

În cadrul anchetei, procurorii au anunțat că agresorul este cetățean moldovean, în vârstă de 23 de ani. Pe de altă parte, victima este o femeie în vârstă de 26 de ani. Bărbatul ar fi lovit-o foarte puternic, provocându-i mai multe traumatisme și o factură. Din acest motiv, tânăra a fost internată pentru îngrijiri la Spitalul Universitar de Urgență din București.

„La data de 24.02.2024, în jurul orei 03:30, în timp ce se afla în scara unui bloc situat în Centrul Istoric din mun. Bucureşti, sector 3, inculpatul, un bărbat în vârstă de 23 de ani, cetăţean moldovean, a lovit-o pe victimă în repetate rânduri, în special în zona capului, folosind corpuri dure, cu o intensitate deosebit de mare. Victima, o femeie în vârstă de 26 de ani, a suferit un traumatism craniocerebral, traumatism cranio-facial grav, hematoame epicraniene şi o fractură, care au necesitat internarea de urgenţă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti”, au precizat procurorii.

Din analiza rănilor și a probelor, anchetatorii au tras concluzia că agresorul a lovit chiar dacă știa că ar putea să-și omoare victima. Aceasta a avut noroc că a fost descoperită în viață. Procurorii au mai afirmat că în prezent starea victimei este una stabilă

„Acţionând în modul arătat mai sus, autorul a acceptat posibilitatea suprimării vieţii victimei, rezultat care nu s-a produs datorită hazardului şi îngrijirilor medicale de specialitate”, a menţionat sursa citată.

Centrul Vechi

Politia in Centrul Vechi Sursa foto: EVZ

Procurorii au preluat ancheta din Centrul Vechi

Poliția a anunțat că agresiunea împotriva femeii s-a petrecut duminică dimineață. Ea a fost descoperită în urma unei sesizări, de polițiștii aflați în zonă.

„La data de 25 februarie 2024, în jurul orei 05.40, polițiști din cadrul Poliției Capitalei – Serviciul de Poliție pentru Centrul Vechi au fost sesizați despre faptul că o femeie ar fi fost agresată. Polițiștii s-au deplasat, de urgență, la fața locului și au constatat că este vorba despre o femeie, care se afla în stare de inconștiență, în scara unui bloc din Sectorul 3 – Centrul Vechi”, a transmis Poliția Capitalei.

Un echipaj de Salvare a transportat victima la spital, pentru îngrijiri medicale, iar cercetările au fost preluate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei.