Privilegiile bugetarilor, vizate de reduceri. Ce economie s-ar face

Privilegiile bugetarilor, vizate de reduceri. Ce economie s-ar face Sursa foto: dreamstime.com

Privilegiile bugetarilor sun vizate de pachetul de măsuri de reducere a deficitelor catastrofale ale României, ca răspuns la cerințele Comisiei Europene.

Măsuri vizează în special sporurile și indemnizațiile și toate celelalte artificii prin care bugetarii își măresc, cu de la sine putere, veniturile. Măsurile ar putea aduce economii de până la 9,5 miliarde de euro pe an.

Cât ne costă privilegiile bugetarilor

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis că „situaţia economică a României este dramatică şi Bucureştiul riscă să piardă zeci de miliarde de euro”. De asemenea, el a afirmat că statul român este obligat să reducă drastic cheltuielile pentru a evita sancțiuni și pentru a menține finanțarea europeană.

Una dintre cele mai discutate măsuri propuse de Guvern este eliminarea sporurilor de 15% acordate angajaților din sectorul bugetar. Acestea cuprind sporuri pentru „condiții vătămătoare” și „antene”, dar și bonusuri precum cel pentru doctorat, vouchere de vacanță, al 13-lea salariu și primele de Paște și Crăciun.

Ce tăieri au propus autoritățile

  • Eliminarea sporurilor de antenă și pentru condiții vătămătoare, acordate celor aproximativ 1,3 milioane de bugetari, ar putea aduce economii de 15 miliarde de lei anual;
  • Sporurile medii de 1.230 lei brut pe lună per angajat ar putea fi plafonate sau eliminate, ceea ce ar putea aduce economii de peste 8,8 miliarde de lei anual;
  • Tăierea sporului de doctorat, de 2.025 lei lunar în 2025, acordat celor 1.550 de bugetari din ministere, ar putea aduce o economie de circa 7,5 milioane de euro;
  • Eliminarea totală a voucherelor de vacanță, care în prezent sunt limitate la 800 de lei, ar aduce o economie anuală de peste 208 milioane de euro;
  • Eliminarea celui de-al 13-lea salariu pentru peste 255.000 de angajați din companiile de stat ar putea aduce o economie anuală de peste 418 milioane de euro;
  • Restricționarea sporului de 50% pentru proiectele cu fonduri europene la 5 persoane per instituție ar putea reduce cheltuielile ministerelor cu peste 23 milioane de euro anual;
  • Limitarea primelor de Paște și Crăciun în companiile de stat la un maximum de 300 de lei.

Privilegiile bugetarilor, fără număr și fără măsură

Autoritățile iau în calcul reducerea cu 10% a personalului în instituțiile centrale și până la 20% în administrația locală.

Indemnizația de hrană de 370 lei ar putea fi acordată doar bugetarilor cu salarii sub 6.000 lei și se analizează interzicerea cumulului pensiei cu salariul de la stat pentru cei ieșiți anticipat la pensie.

Nicușor Dan: „Statul nu mai poate susține cheltuieli nejustificate”

Pachetul de măsuri, discutat recent și la Cotroceni, apare în contextul avertismentelor din partea Bruxelles-ului referitoare la deficitul bugetar ridicat, estimat la peste 6% din PIB. Președintele a subliniat că absența acestor corecții bugetare ar putea duce la efecte economice severe.

„Statul nu mai poate susține cheltuieli nejustificate. Dacă nu acționăm acum, pierdem nu doar miliarde de euro din fonduri europene, ci și încrederea partenerilor internaționali în România”, a afirmat acesta, al prima conferinţă de la Palatul Cotroceni.

Ne puteți urmări și pe Google News