Primul SUV electric al brandului Maybach. Prețul de pornire
- Emma Cristescu
- 25 martie 2024, 21:07
Primul SUV electric din istoria brandului de lux Maybach a fost lansat acum și în Europa, la prețuri specifice segmentului de lux. SUV-ul Mercedes-Maybach EQS 680 costă peste 200.000 de euro. Față de modelul pe baza căruia a fost construit, Mercedes EQS SUV, versiunea de lux Maybach vine cu modificări de design și de finisaje, începând cu exteriorul, unde apare emblema Maybach sau grila. Una dintre trăsături este vopseua bicoloră, care este însă opțională, în diferite combinații de culori.
Cum arată primul SUV Maybach
Luminile ambientale exterioare sau interioare, arhitectura interioară ce amintește de un lounge elegant sau parfumurile interioare sunt câteva dintre reperele care contribuie la o diferențiere puternică a versiunii stadard de cea de lux a acestui model.
Performanțele lui EQS SUV în variantă Maybach (accelerație de 4,4 secunde și viteză maximă 210 km/h) se bazează pe motorizarea cu o putere de 484 kW, precum și pe bateria care reușește să ofere o autonomie de 612 km. Tracțiunea integrală este asigurată de cele două motoare sincrone care generează un cuplu maxim de 950 Nm.
Dimensiunile primului SUV-Maybach
Arhitectura pe care a fost construit acest model nu este cea mai performantă, ci are 400 de volți, dar suficiente pentru a permite încărcarea cu până la 200 kW, la stațiile rapide (31 minute). Dimensiunile sunt evident generoase, pentru a putea reprezenta o veritabilă limuzină – SUV. Lungimea ajunge la 5,12 metri, iar lățimea la 2,03 metri, cu o înălțime de 1,72 metri. Ampatamentul depășește 3,2 metri, oferind astfel suficient spațiu pasagerilor și bagajelor acestora.
Vor să-i uimească pe clienții Mercedes-Maybach
Decorul conține și elemente din lemn de nuc, iar luminile interioare sunt bazate pe 253 de leduri cu diverse scheme de culori ambientale. „Clienții Mercedes-Maybach se așteaptă la extraordinar și ne propunem să le depășim așteptările înalte. SUV-ul Mercedes-Maybach EQS unește ambiția noastră de a conduce în digital și electric cu accent pe segmentul de lux. Primul vehicul complet electric de la Mercedes-Maybach completează cele mai bune tehnologii de la Mercedes-Benz cu un plus de confort și detalii individuale care sunt disponibile numai de la Mercedes-Maybach”, a declarat Ola Källenius, CEO al Mercedes-Benz Group AG, potrivit Profit.