Primul concert ÎN LINIȘTE din România, consumat pe podul lui Eiffel I GALERIE FOTO și VIDEO

Primul concert ÎN LINIȘTE din România, consumat pe  podul lui Eiffel I GALERIE FOTO și VIDEO

Seara trecută, la Timișoara s-a consumat primul ”silet concert” din România. În ciuda bandului, a publcului numerous și a instrumentelor muzicale, din ”exterior” nu s-a auzit nimic.

Evenimentul a avut loc pe Podul de Fier din Timișoara, pod celebru care a fost construit după un proiect al lui Eiffel. Muzicienii timişoreni care alcătuiesc formaţia Sebastian Spanache Trio şi-au lansat cel de-al doilea album din carieră printr-un eveniment care a reprezentat o premieră pentru ţara noastră. Concret, publicul care a asistat la concert a primit căşti wireless, ascultând apoi muzica performată de cei trei muzicieni, la o calitate impecabilă. O sută de persoane au format publicul concertului. Recitalul susţinut de pianistul Sebastian Spanache, contabasistul Csaba Sánta şi percuţionistul Radu Pieloiu a fost unul de zile mari. La piesa care dă numele celui de-al doilea album al grupului, “A Pasha’s Abstinence”, pe scena de pe pod a urcat şi un cvartet de coarde de la Filarmonica Banatul. Format la sfârşitul anului 2011, Sebastian Spanache Trio a câştigat marele premiu al primei ediţii a „Festivalului Internaţional de Jazz Johnny Răducanu” de anul acesta.

 

Ne puteți urmări și pe Google News