Primarul din Alexandria şi-a făcut salariu cât a lui Iohannis

Primarul din Alexandria şi-a făcut salariu cât a lui Iohannis

Salariile angajaţilor Primăriei Alexandria au fost mărite de la începutl lunii trecute, iar cea mai mare creştere o înregistrează indemnizaţia primarului Victor Drăguşin. Acesta va încasa o leafă dublă, respectiv 18.200 de lei, transmite Mediafax.

Edilului i s-a dublat salariul, în urma aprobării unei hotărâri a Consilului Local, potrivit căreia cresc şi indemnizaţiile celorlalţi angajaţi din Primărie, conform reglementărilor Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Potrivit proiectului aprobat de consilierii din Alexandria, secretarul va încasa un salariu de 10.000 de lei, în timp ce arhitectul şef - 8.000 de lei.

Un director general sau un director executiv, grad II, va lua 8.000 de lei, în timp ce un ocupant al aceleiaşi funcţii, dar grad I, va încasa 7.500 de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Şefii de serviciu vor duce acasă un salariu de 6.000 de lei, în timp ce şefii de birou vor încasa 5.300 de lei.  

Creşterile salariale votate de Consiliul Local Alexandria au fost criticate de reprezentanţii opoziţiei care se tem că vor urma concedieri în rândul personalului din administraţia locală.

După intarea în vigoare a Legii salarizării unitare, şeful statului, Klaus Iohannis, urmează să încaseaze un salariu de 17.400 lei. Potrivit legii acesta este considerat cel mai mare salariu de demnitar. Urmează cel al şefului Guvernului, al şefilor Parlamentului şi preşedinţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) şi Curţii Constituţionale (CCR) – 15.950 de lei, iar miniştrii vor avea 14.500 de lei pe lună.