Primarul, acuzat de ANI că și-a favorizat fiul, achitat de instanță
- Veronica Bursașiu
- 10 iulie 2025, 20:00
justitie / sursa foto: dreamstime.com- ANI: Primarul "a semnat mai multe acte în beneficiul direct al fiului său”
- Primarul era acuzat de ANI că a încălcat Codul Administrativ. Și Legea 161/2003. Era invocat faptul că „primarii (…) sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I”.
- Primarul, în instanță pentru că a semnat certificatul de urbanism
Fapta pentru care primarul comunei Gepiu din Bihor, Ioan Purge, a fost trimis în judecată nu este prevăzută de legea penală. Spune Judecătoria Salonta. Procesul primarului a ajuns pe rol după ce Agenția Națională de Integritate a considerat că e în conflict de interese.
ANI: Primarul "a semnat mai multe acte în beneficiul direct al fiului său”
Problemele primarului au început în urmă cu trei ani. Când Agenția Națională de Integritate (ANI) a anunțat că a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, deoarece existau „indicii referitoare la săvârșirea de către Purge Ioan a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane". ANI susținea că Ioan Purge " în exercitarea atribuțiilor de primar, a semnat mai multe acte în beneficiul direct al fiului său”.

Ioan Purge Sursa foto: Ghidul primariilor
Primarul era acuzat de ANI că a încălcat Codul Administrativ. Și Legea 161/2003. Era invocat faptul că „primarii (…) sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I”.
Primarul, în instanță pentru că a semnat certificatul de urbanism
Practic, primarul Ioan Purge a semnat două certificate de urbanism. Și alte documente necesare pentru înființarea unei agropensiuni de către fiul său, ANI a apreciat că în acest fel s-a generat „ un folos material pentru fiul persoanei evaluate”. Ioan Purge a spus că a contrasemnat certificatele de urbanism pentru 15 persoane. Printre care și pentru fiul său. Și că numai primarul putea contrasemna documentele.
Judecătoria Salonta a hotarât azi, "în baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul P.I.pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea func'iei pentru favorizarea unor persoane, conform art. 301 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. În temeiul art. 275 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Hotarârea e cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.