Prima reacție a lui Marcel Vela în scandalul „întâlnirea dintre șefii poliției-interlopi”

Prima reacție a lui Marcel Vela în scandalul „întâlnirea dintre șefii poliției-interlopi”

Subiectul a fost tocat asiduu în ultimele zile după ce a explodat.

Un scandal mult mediatizat în ultimele zile a fost provocat de întâlnirea pe care mai multe nume importante ale Poliției Române au avut-o cu interlopii din clanul Duduianu. S-a discutat despre schimbarea orei înmormântării lui Emi Pian, pentru a se evita eventuale conflicte.

O reacție a avut și Marcel Vela, ministrul de Interne, care a afirmat că ideea devansării procesiunii funerare a fost o idee excelentă. Oficialul a mai remarcat că în ultimele săptămâni nu s-au mai înregistrat acte cu violență.

„Eu îl consider un caz închis, eu ca ministru vrea să va spun că analizând și alte cazuri mai vechi din evoluția zonei, nu neapărat de clanuri sau de interlopi, ci a zonei mai delicate dintr-o anumită sferă de comportamente, în august, după acel eveniment, nu am mai înregistrat acest de violență, asasinate, crime sau altele de acest gen”, a spus MArcel Vela la România TV.

„În același timp, în Rahova, nu am înregistrat după două săptămâni, dacă ar fi venit 3.000 de oameni la înmormântare, o creștere foarte mare a cazurilor de infectare cu noul coronavirus. Eu zic, din punctul meu de vedere și al analiștilor, că faptul că s-a devansat înmormântarea a fost extraordinar de bine”, a mai afirmat ministrul de Interne.

După conferința de presă în care șefii Poliției au explicat evenimentul întâlnirii cu interlopii, Marian Godină a postat un mesaj critic.

„Primul a luat cuvântul domnul Despescu, persoană a cărei apariții publice mă duce mereu cu gândul că a avut curajul să dea în judecată ministerul pentru sporul de doctorat, doctorat despre care se spune că a fost plagiat. A vorbit mai nimic, despre grija fată de nobilii cetățeni și a lor sănătate. Mi-era mie jenă să ascult.

Aaa…ca să nu uit, la un moment dat, secretarul de stat a făcut referire la niște mandate care au fost respinse de instanță. Nu știu câți ați prins treaba aia, dar aia a sunat ca un fel de „noi am vrut să ne facem treaba, dar nu ne-a lăsat instanța”. După fraza aia, mă aștept ca CSM să ia poziție pentru apărarea prestigiului magistraților și să-i explice domnului sus menționat că mandatele se dau în niște condiții și cu niște probe”, a scris Godină pe Facebook.