O premieră în birocrația românească. Una dintre cele mai greoaie autorizații, emisă online

O premieră în birocrația românească. Una dintre cele mai greoaie autorizații, emisă onlineSursa foto: Pixabay

Primăria care renunță la bibliorafturile burdușite pentru o autorizație e cea din Timișoara. Administrația Fritz spune că  după luni bune de muncă și coordonare  a emis  una dintre cele mai stufoase autorizații, procedură birocratică,  bazându-se pe o documentație 100% digitală.Totul, de la cerere până la semnătura finală, s-a făcut online.

Una dintre cele mai stufoase proceduri birocratice, emisă, exclusiv, online la Primăria Timișoara

"Într-o Românie în care prea des administrația spune „nu se poate”, Timișoara devine prima primărie din țară care reușește imposibilul: am emis prima Autorizație de Construire bazată pe o documentație 100% digitală", a anunțat primarul Timișoarei, Dominic Fritz în această dimineață.

Sursa foto: Dominic Fritz

Șeful Primăriei Timișoara explică faptul că cererea de Autorizație de Construire  este una dintre cele mai stufoase proceduri birocratice. Are trei componente principale: cererea beneficiarului, anexa proiectantului și documentația tehnică. Toate cu zeci de câmpuri de completat, o mulțime de scenarii și excepții posibile, semnături și ștampile. "Până acum,  emiterea Autorizație de Construire presupunea multe drumuri la ghișeu cu bibliorafturi burdușite. Ne-a luat câteva luni bune de muncă, întâlniri și coordonare cu toate părțile implicate. De la specialiști din domeniu până la funcționari publici. Ca  să ajungem la un sistem care chiar funcționeazăȚ, a precizat primarul Timișoarei.

Care a fost cea mai mare provocare pentru reușita "istorică " de la Primăria Timișoara

Dominic Fritz spune că  una dintre cele mai mari provocări a fost chiar adoptarea semnăturii digitale de către toți cei implicați în elaborarea documentației tehnice. Primarul Timișoarei nu s-a ferit să folosească cuvinte mari după această reușită. Pe care a calificat-o drept un moment istoric. "Săptămâna trecută am emis prima autorizație complet digitală:totul – de la cerere până la semnătura finală – s-a făc ut online. Fără bibliorafturi, fără drumuri, fără ghișee, fără semnătura cu pixul și ștampilă.

Sursa foto: Dominic Fritz

Un moment istoric, nu doar pentru Timișoara, ci pentru întreaga administrație publică din România. Aceasta nu e doar o reușită tehnică. E un semn clar că administrația românească poate să se schimbe în folosul oamenilor – dacă există viziune, muncă și încredere", a spus primarul.

 

Dominic Fritz, ironizat de președintele CJ Cluj, Alin Tișe

La Cluj, autorizațiile de construcție online se emit de doi ani. „Preistoria salută istoria!” este replica președintelui CJ Cluj, Alin Tișe, după ce Dominic Fritz s-a lăudat că Timișoara “devine prima primărie din țară care reușește imposibilul: am emis prima Autorizație de Construire bazată pe o documentație 100% digitală”.