Prezervativ rar din 1830, expus la un muzeu din Amsterdam

Prezervativ rar din 1830, expus la un muzeu din AmsterdamRijksmuseum. Sursa foto: Facebook/Rijksmuseum

Un prezervativ rar, datând din jurul anului 1830, decorat cu o gravură erotică ce înfățișează o călugăriță și trei clerici în ipostaze provocatoare, este expus la Rijksmuseum din Amsterdam.

Compoziția gravurii, o aluzie la un mitul

Datând din jurul anului 1830, prezervativul prezintă o ilustrație erotică care înfățișează o călugăriță semi-nudă arătând spre organele genitale a trei clerici. Potrivit unui comunicat al muzeului, acesta ar putea fi un suvenir de bordel, dintre care doar două exemplare au fost păstrate.

„Acesta atestă aplicaţiile multiple ale artei gravurii şi oferă o perspectivă asupra sexualităţii şi prostituţiei în secolul al XIX-lea”, a transmis muzeul.

„Compoziția gravurii este o aluzie la mitul grec al Judecății lui Paris, în care prințul troian este invitat să aleagă cea mai frumoasă dintre cele trei zeițe. Prin urmare, credem că cel care a cumpărat prezervativul trebuie să fi fost destul de sofisticat și educat”, a spus Joyce Zelen, curatorul de stampe și desene de la Rijksmuseum.

Prezervativ vechi de 200 de ani

Prezervativ vechi de 200 de ani. Sursa foto: Rijksmuseum

Cum erau vândute prezervativele în anii 1830

Fabricate din intestin de oaie, un material obișnuit pentru contraceptive înainte de inventarea cauciucului vulcanizat în 1839, aceste prezervative timpurii ofereau o protecție redusă împotriva bolilor cu transmitere sexuală, precum sifilisul, și nu erau eficiente în prevenirea sarcinii.

„În timpul anilor 1830, prezervativele erau vândute în principal sub tejghea în bordeluri sau frizerii, cu unele rapoarte despre magazine de lux care ofereau cusături personalizate”, a notat BFMTV.

Expoziția despre sexualitate a muzeului

Prezervativul este inclus într-o expoziție dedicată prostituției și sexualității din secolul al XIX-lea și a fost achiziționat la licitație acum șase luni. Conform instituției muzeale, gravura de pe prezervativ „reflectă atât aspectul jucăuș, cât și pe cel serios al sănătății sexuale”.

„Căutarea plăcerii era juxtapusă cu teama de BTS, în special de sifilis, şi de sarcini nedorite”, a mai adăugat muzeul.