Cum arată apartamentele lui Ilan Șor scoase la licitație: statul vrea să recupereze banii din Frauda Secolului
- Viorica Șușu-Ceban
- 22 aprilie 2025, 15:30
Sursa foto: Stiri pe surseRepublica Moldova. Două apartamente din municipiul Chișinău, deținute de Ilan Șor, au fost scoase la vânzare, urmând să fie licitate joi, 24 aprilie. Sumele obținute vor fi direcționate către conturile Băncii de Economii, aflată în proces de lichidare.
Două apartamente ce i-au aparținut lui Ilan Șor, vor fi scoase la licitație
Pe 24 aprilie, două apartamente care au aparținut lui Ilan Șor vor fi licitate de către autoritățile din Republica Moldova. Cele două locuințe se află pe strada Florica Niță din Chișinău și ocupă întreg etajul patru al unui bloc construit în perioada sovietică. Clădirea a fost destinată demnitarilor de rang înalt din acea perioadă. Suprafața totală a apartamentelor comasate este de aproximativ 400 de metri pătrați.

Sursa foto: NOI
Executorul judecătoresc Roman Talmaci a declarat că prețul de pornire al licitației este de 642.000 de euro, însă mobila nu este inclusă. Mobilierul urmează să fie evaluat separat și, ulterior, vândut. În apartamente nu au fost găsite bunuri de valoare, cu excepția câtorva arme, care au fost raportate autorităților.
Jurnaliștii TVR Moldova au surprins, în exclusivitate, momentul în care locuințele au fost prezentate unui potențial cumpărător. Camerele sunt spațioase, mobilate în stil clasic, iar multe dintre elementele din lemn masiv indică luxul de altădată, însă rafturile sunt acum goale.
Apartamentele lui Ilan Șor, la un pas de a fi preluate de Banca de Economii
Pentru a participa la licitație, potențialii cumpărători trebuie să depună un acont de 5% din valoarea bunului. Deși au existat cinci persoane interesate, doar două au vizitat efectiv locuințele.

Sursa foto: NOI
Dacă licitația nu va avea loc, creditorul – în acest caz Banca de Economii – are dreptul să preia bunurile în contul datoriei. În cazul în care nu face acest lucru în termen de cinci zile, apartamentele vor fi reevaluate și scoase din nou la vânzare cu un preț redus cu 10%.
„S-au interesat cam cinci potențiali cumpărători, dar care au văzut - două persoane. Dacă licitația nu va avea loc, atunci creditorul are dreptul să preia acest bun în contul achitării datoriei, în proprietate”, a menționat executorul judecătoresc Roman Talmaci.

Apartamentele lui Șor. Sursa foto: Anticoruptie.md
Procedura de valorificare a bunurilor confiscate de la Ilan Șor face parte din procesul de recuperare a prejudiciului adus Băncii de Economii, estimat la peste 5 miliarde de lei. Până în prezent, statul a reușit să recupereze doar aproximativ 600.000 de lei.

Apartamentele lui Șor. Sursa foto: Anticoruptie.md
Mașini de lux și proprietăți ale lui Ilan Șor, scoase la vânzare
Printre alte bunuri scoase la vânzare se numără o mașină de model GAZ și un automobil Bentley, care este oferit deja la jumătate de preț. De asemenea, în pregătire se află vânzarea unei case în stadiu nefinisat. În plus, se va vinde și o cotă-parte dintr-un apartament situat pe strada Decebal.

Sursa foto: NOI
Amintim că Ilan Șor a fost condamnat definitiv, în aprilie 2023, la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”. Ulterior, bunurile sale au fost puse sub sechestru și confiscate. Șor a fugit din Republica Moldova și este dat în urmărire internațională. Deși autoritățile moldovene au cerut extrădarea sa din Israel, solicitările au fost refuzate. Potrivit celor mai recente informații, el s-ar afla în prezent în Rusia.