Prețurile la energie nu vor scădea. Urmează o criză alimentară de proporții: „Războaie pentru hrană. Ca în Evul Mediu”
- Sabina Popescu
- 2 noiembrie 2021, 20:59
Prețurile la energie nu vor mai reveni la nivelurile înregistrate înainte de declanșarea pandemiei de coronavirus, susține un specialist de la Banca Națională a României (BNR). Prin urmare, românii trebuie să facă anumite compromisuri. În caz contrar, Terra ar putea să nu mai fie locuibilă peste trei-cinci decenii.
Energia nu se va ieftini la nivelul de înainte de pandemie
„Sacrificii va trebui să facem cu toții, pentru că parametrii de acum nu sunt sustenabili. Prețurile la energie nu vor mai reveni niciodată la nivelul dinainte de pandemie și nici nu ar fi de dorit să revină, dacă vrem ca planeta să mai fie locuibilă peste 30 sau 50 de ani”, a declarat economistul șef BNR Valentin Lazea.
Specialistul susține că dacă românii nu vor face un efort în acest sens, ne vom confrunta cu foametea. Valentin Lazea recomandă schimbarea stilului de viață astfel încât să reușim să sfidăm criza alimentară.
„Războaie pentru hrană. Ca în Evul Mediu”
„Într-un scenariu de creștere a temperaturii cu 4 grade Celsius, zonele cu secetă ar crește de la 15% la 45%. Ar afecta jumătate din populația globului, nici în România nu suntem complet feriți. Va crea mișcări mari de populație, războaie pentru hrană. Ca în Evul Mediu.
Cam cum ar trebui să ne schimbăm modul de viață ca să nu ajungem în scenariile pe care tocmai ce le-am prezentat? Putem să nu mai mâncăm carne roșie, carne de vită sau de porc și să mâncăm numai carne de pui sau pește? Asta știut fiind că vitele sunt cele mai mari emitente de gaz metan și că aceste cărnuri de vită și de porc presupun un consum extraordinar de mare de apă”, a spus Valentin Lazea într-o intervenție la Antena 3.
Cele mai mari scumpiri din ultimii 13 ani
În altă ordine de idei, inflația riscă să atingă niveluri record în contextul în care costurile la îngrășământ cresc pe zi ce trece. Este vorba despre indicatori de referință care arată cele mai ridicate scumpiri din ultimii 13 ani.
Criza gazelor naturale a pus multe fabrici de îngrășăminte pe bază de azot să reducă sau să stopeze pentru o perioadă producția. Grupul Fertilizers Europe a tras semnale de alarmă în acest sens, subliniind că gazele naturale reprezintă 80% din costul producției de îngrășăminte, iar prețurile actuale sunt de patru sau de cinci ori mai scumpe decât nivelul normal. Mai mult decât atât, prețul compusului chimic din care se produce îngrășământul pe bază de azot a înregistrat cea mai mare scumpire din ultimii 13 ani. Amoniacul a urcat la 910 dolari/tonă.
Fermierii și-au exprimat deja îngrijorarea cu privire la insuficiența îngrășămintelor la primăvară. Analistul citat este de părere că „goana după îngrășăminte” la începe, probabil, din luna februarie.
În aceste condiții, Uniunea Europeană, cel mai mare exportator mondial de grâu și important furnizor de orz, se va confruntă cu o amploare a crizei. Reducerea producției de cereale nu este deloc o soluție, iar fenomenul ridică noi îngrijorări cu privire la scumpirea alimentelor.