Președintele UNBR: Tehnologia poate face justiția mai rapidă, dar nu poate înlocui judecata umană

Președintele UNBR: Tehnologia poate face justiția mai rapidă, dar nu poate înlocui judecata umanăTraian Briciu. Sursa foto: Captură video

Independența este condiția existenței justiției. Cooperarea este condiția funcționării ei”, susține președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR), Traian Briciu, în mesajul legat de Ziua Justiției. Acesta a afirmat că independența sistemului judiciar rămâne esențială, însă nu este suficientă pentru ca justiția să funcționeze eficient. În opinia sa, este nevoie de dialog constant între instituțiile și profesiile juridice.

Președintele UNBR, despre viitorul justiției

Președintele UNBR consideră că apărarea independenței justiției trebuie să continue, însă atrage atenția că experiența ultimilor ani a demonstrat nevoia unei colaborări mai bune între profesioniștii dreptului.

„Despre independența justiției vorbim de mult timp. Și trebuie să continuăm să o apărăm ori de câte ori este pusă în discuție. Dar experiența ultimilor ani ne arată că independența, oricât de importantă ar fi, nu este suficientă.

Justiția funcționează atunci când instituțiile și profesiile juridice își respectă rolurile, se ascultă reciproc și construiesc împreună soluții. Nu prin confundarea competențelor, ci prin valorificarea expertizei fiecăruia”, a afirmat Traian Briciu.

Proces

Proces. Sursa foto: Pixabay

Soluția propusă de Traian Briciu

Președintele UNBR a vorbit și despre Pactul pentru Justiție, inițiat de Uniunea Națională a Barourilor din România, pornind de la ideea că problemele majore ale sistemului nu pot fi rezolvate de o singură instituție.

„Ideea lui este simplă: marile probleme ale justiției nu pot fi rezolvate de o singură instituție. Ele cer dialog permanent, consultare reală și responsabilitate comună”, a maj spus acesta.

Traian Briciu adaugă că implicarea profesiilor juridice în procesul de consultare trebuie să devină o regulă, nu doar o soluție folosită în momente de criză.

„Consultarea profesiilor juridice nu ajunge să fie doar o reacție punctuală la o criză. Ea trebuie să devină o regulă de funcționare. De aceea, instituționalizarea unui Consiliu Consultativ al Profesiilor Juridice ar reprezenta un pas firesc.

Un loc în care experiența profesiilor juridice să contribuie constant la fundamentarea reformelor, la evaluarea impactului proiectelor legislative și la identificarea din timp a problemelor care afectează funcționarea justiției”, a mai spus acesta.

Președintele UNBR: Tehnologia poate face justiția mai rapidă, dar nu poate înlocui judecata umană

Traian Briciu a vorbit și despre schimbările produse de digitalizare și inteligența artificială, care influențează modul în care oamenii interacționează cu sistemul judiciar.

„Tehnologia poate face justiția mai rapidă și mai accesibilă. Nu poate însă înlocui ceea ce îi conferă legitimitate: judecata umană, independența profesiilor juridice, dreptul la acces la justiție, la apărare și, mai ales, responsabilitatea pentru actul profesional”, a declarat acesta.

Președintele UNBR s-a adresat tuturor profesioniștilor din domeniul juridic și a arătat că, dincolo de rolurile diferite pe care le au, aceștia împărtășesc aceeași responsabilitate: apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

„Dincolo de diferențele de rol și de perspectivă, ne unește aceeași responsabilitate: apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, respectul pentru lege și încrederea cetățenilor în justiție.

Dacă independența protejează justiția, cooperarea între profesii îi dă acesteia forța de a răspunde provocărilor prezentului și de a rămâne în serviciul cetățenilor”, a încheiat Traian Briciu.