Fostul șef al Vămilor, Mihai Savin, trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Ce acuzații îi aduc procurorii

Fostul șef al Vămilor, Mihai Savin, trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Ce acuzații îi aduc procurorii

Fostul președinte al Autorității Vamale Române, Mihai Savin, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București într-un dosar de corupție și fals. Alături de acesta, alți doi funcționari din cadrul instituției sunt cercetați pentru infracțiuni de fals intelectual, uz de fals și complicitate la uz de fals. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, conform Agerpres.

Potrivit anchetatorilor, faptele au avut loc în primăvara acestui an, când suspecții ar fi falsificat documente oficiale pentru a scăpa un coleg de o amendă de circulație și de suspendarea permisului auto.

Fostul șef al Vămilor, Mihai Savin, trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Ce acuzații îi aduc procurorii

Conform datelor din dosar, în data de 24 martie, fostul șef al Vămilor și un director executiv din cadrul Direcției Regionale Vamale Galați au întocmit două înscrisuri oficiale în care au consemnat date necorespunzătoare adevărului.

„În cuprinsul acestora au atestat, în mod nereal, cu prilejul întocmirii lor, existenţa unei aşa-zise situaţii operative, cu grad ridicat de risc, precum şi a unei misiuni fictive, ce ar fi fost realizată în data de 18.03.2026, în intervalul orar 15:00 - 21:00, în raza teritorială de competenţă, documente menite să justifice comiterea unor contravenţii, în cursul aceleiaşi zile, în condiţiile art. 61 alin. (1) şi (2) din O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, de către cel de-al treilea inculpat, având calitatea de consilier în cadrul Autorităţii Vamale Române", explică anchetatorii.

Curtea de Apel București.

Curtea de Apel București. Sursa foto: Arhiva EVZ

Mihai Savin fusese numit la conducerea Autorității Vamale Române în luna ianuarie, prin decizie a prim-ministrului Ilie Bolojan, și a fost eliberat din funcție la jumătatea lunii iunie, imediat ce procurorii au dispus punerea sa sub acuzare.

Actele false, folosite în instanță la Slobozia

Ulterior întocmirii documentelor fictive, cel de-al treilea funcționar vizat în anchetă le-a depus în instanță pentru a scăpa de sancțiunile rutiere primite în trafic de la polițiștii din Ialomița.

Ulterior, spun procurorii, înscrisurile oficiale falsificate ar fi fost utilizate de către a treia persoană, în deplină cunoştinţă de cauză, în faţa Judecătoriei Slobozia, în vederea producerii unor consecinţe de ordin juridic, respectiv în vederea anulării sancţiunilor contravenţionale dispuse împotriva sa, conform procesului-verbal întocmit la data de 18.03.2026, de către poliţia rutieră.

Procurorii cer menținerea controlului judiciar și desființarea actelor

Odată cu trimiterea în judecată, anchetatorii au solicitat instanței să mențină măsurile preventive stabilite în timpul cercetării penale, inclusiv interdicția de a mai ocupa funcții publice.

„Faţă de împrejurarea că infracţiunile cercetate au fost comise cu prilejul/în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, prin actul de sesizare al instanţei s-a propus, în condiţiile legii, menţinerea măsurilor preventive ale controlului judiciar luate faţă de inculpaţi în cursul urmăririi penale, cu păstrarea interdicţiei exercitării funcţiilor publice în cadrul cărora s-a reţinut că au fost comise faptele imputate”, se precizează în comunicat.

Totodată, Parchetul a propus instanţei de judecată desfiinţarea totală a înscrisurilor oficiale falsificate, reţinându-se că acestea sunt rezultatul infracţiunilor de fals pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.