Din cuprinsul articolului
Participarea lui Nicușor Dan la Consiliul de Pace a fost o decizie inspirată, în tentativa prezidențială de a reface relația transatlantică. Sau, ca să cităm un clasic în viață - hăituit pe nedrept de ANAF - de a „pune România pe radarul” lui Donald Trump.
Nicușor Dan s-a apropiat brusc și neanunțat de Donald Trump
Amuzant este că înaltele conștiințe civice și instanțe morale din zona locală #rezist au criticat vehement prezența „salvatorului” la Washington. Probabil nu din rațiuni ideologice, ci mai degrabă pentru că POTUS a tăiat finanțările USAID pentru ONG-urile soroșiste, care din 2004 și până azi ne-au furnizat, întocmai și la timp, toți șefii de stat.
Totuși, dincolo de anecdotica specifică unui astfel de moment, condimentat cu hlizeli și pantomimă de neînțeles, ori cu intervenția Secret Service, atunci când „marele matematician”, cum îl alinta Dani Mocanu în maneaua omonimă de campanie, s-a apropiat brusc și neanunțat de Donald Trump, rămâne de văzut cum se vor „încălzi” contactele dintre România și Statele Unite.
Înțeleg că, spre deosebire de ilustrul său predecesor, Niculae al nostru ar fi primit chiar două șepci, nu doar una. Mai mult, ar fi fost „avansat” la funcția de prim-ministru de către cel mai puternic om din lume.
Trump nu pare foarte preocupat de uzanțele diplomatice
Probabil nu vom afla vreodată dacă a fost o eroare sau o nepăsare, mai ales că Donald Trump nu pare foarte preocupat de uzanțele diplomatice, venind dintr-o zonă de business și media, înainte de implicarea în politică. Sau, cum ar spune Nicușor Dan, dintre „rechinii imobiliari”, acei oameni răi care dezvoltă economiile peste tot în lume, asigură locuri de muncă și plătesc multe taxe la stat.
Cert este că sperăm, într-un context internațional atât de volatil, ca România să nu se mai bazeze doar pe proverbialul său noroc istoric, după cum spunea P.P. Carp, nemaiavând „nevoie de oameni politici”. Astăzi, are nevoie mai mult ca oricând de viziune și curaj, de idei care să fie promovate pe agendele parteneriatelor sale externe. Pentru că „satul global” s-a schimbat profund.
Dacă până la Primul Război Mondial, actorii de drept internațional erau doar vreo 8-9 Mari Puteri, ulterior creându-se formate de cooperare precum Liga Națiunilor (actualul ONU), iar după 1945 cele două blocuri rivale ale Războiului Rece, definite politico-militar de NATO și Tratatul de la Varșovia, în prezent constatăm o modificare majoră de paradigmă, în care SUA încearcă o întărire a hegemoniei obținute după destrămarea URSS și dispariția Cortinei de Fier.
Nu există interes legitim mai pronunțat al americanilor decât protejarea propriilor investiții
Prin urmare, dacă atenția sa preponderentă este către zona Asia-Pacific și propriul continent, mizele securitare ale României în relația cu SUA ar trebui dublate și consolidate de cele economice. Pentru că nu există interes legitim mai pronunțat al americanilor decât protejarea propriilor investiții. Care, la acest moment, sunt destul de modeste în țara noastră.
Așadar, politica externă, condusă de Nicușor Dan și Oana Țoiu, ar trebui să vizeze nu doar dezghețarea relațiilor transatlantice, ci și atragerea companiilor de peste Ocean, ca prim pas în asigurarea unor garanții suplimentare de apărare. Până atunci, vom afla dacă busola politică de la București reușește să identifice și să fructifice oportunitățile care apar întotdeauna în vremuri tulburi, când marii jucători se recalibrează pentru stabilirea sferelor de influență.
