Scandal la Timișoara. Președintele CJ și primarul Dominic Fritz se ceartă pe carantină

Scandal la Timișoara. Președintele CJ și primarul Dominic Fritz se ceartă pe carantină

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica și primarul Timișoarei, Dominic Fritz, se ceartă din cauza introducerii măsurii de carantină în municipiu.

Președintele de CJ și primarul Dominic Fritz se ceartă pe carantină.

Intrarea în carantină a municipiului Timișoara a stârnit scandal între primarul Dominic Fritz și președintele de Consiliu Județean, Alin Nica. Deși, cel puțin aparent, fac parte din aceeași coaliție, cei doi nu pierd nici un prilej să se atace. Aceasta deși premierul Florin Cîțu le-a transmis să comunice mai eficient.

Florin Cîțu a criticat atitudinea liderilor locali, care s-au contrat pe tema carantinei, după cum relatează EvZ de Transilvania. Premierul le-a cerut celor doi să comunice mai eficient și să explice ce se petrece.

„M-am uitat pe platformă, erau aproape 20.000 locuri libere în Timișoara pentru vaccinare. Deci nu se justifică cererea pentru vaccinuri în plus. Ar trebui folosite cele care sunt acolo. Și nu-mi explic cum sunt în această situație, să ai 20.000 locuri libere și totuși să ajungi fi în carantină. Ori comunicarea nu este foarte bună. Ceva se întâmplă și cred că primarul Timișoarei și președintele CJ ar trebui să comunice mai mult. Să explice românilor că sunt vaccinuri în Timișoara și să se vaccineze. Din păcate, s-a ajuns aici pentru că n-au fost respectate regulile.”, a declarat premierul, conform sursei citate.

Președintele CJ și primarul Dominic Fritz se ceartă pe carantină

Pentru intrarea în carantină, Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, îl consideră vinovat pe primarul Dominic Fritz. Îl acuză pe acesta că a luat o măsurp extremă, fără să facă o analiză temeinică.

„Cum a fost luată decizia? E adevărat că a fost o recomandare INSP de carantinare a Timișoarei, dar doar la nivel local poate fi declanșată măsura. Cei de la centru nu pot impune punerea în carantină fără hotărârea CJSU. De aceea m-am bătut în forul decizional să nu se impună măsura extremă și nu eram într-o situație limită. Eu consider că nu s-a făcut o analiză temeinică care să țină cont de impactul economic, social și educațional.

Toată decizia s-a luat ținând cont de factorul medical exclusiv, care este esențial. Însă eu cred că avem experiența de un an al pandemiei pentru a ne rafina și să nu apelăm la cel mai dur medicament pentru a rezolva problema”, a declarat președintele CJ Timiș.

Citește articolul complet pe Evenimentul Zilei de Transilvania.