Sebastian Ghiță vorbește și tot vorbește despre ce a făcut el în interiorul Sistemului de ani buni. Despre rolul lui în genul de acțiuni despre care ne vorbește de nuștiu- unde, am să scriu altă dată.

 Nu e singurul tip, apropiat de serviciile secrete, de politicieni și de lumea afaceriștilor, care a traversat istoria ultimilor 27 de ani și al cărui rol era să devină „țapul ispășitor”.

Nu sunt adepta tăcerii în Cazul Ghiță din mai multe motive. Cel care primează este faptul că acest controversat Sebastian Ghiță a stat cu Puterea la masă, s-a bătut pe burtă cu șefii SRI și DNA, cei pe care EVZ i-a apreciat intens, mediatizându-le activitatea cu bună-credință, o lungă perioadă de timp. Până când au apărut primele „suspiciuni rezonabile”, marcate de instanțele de judecată. Cazul Rarinca a reprezentat începutul îndoielii.

Trăim într-o Românie complicată, sărăcită, pătată și siluită de politicieni și camarila lor din instituțiile de forță. Singura „excentricitate” pe care ne-o permitem ca jurnaliști este să scotocim după aflarea secretelor din spatele Adevărurilor și Minciunilor ce ne-au fost servite. Am vrut Libertate și n-am vrea să pierim, înecându-ne în somn. Azi vreau să mă opresc la un mesaj intens mediatizat pe internet și la atacul declanșat asupra Evenimentului zilei fără niciun temei ce ține de deontologia profesiei. Grav mi se pare că cele două acțiuni vin din partea unor jurnaliști, apropiați de unii procurori de la DNA și de reprezentanții unor ONG-uri care trăiesc prin bunăvoința șefilor unor instituții din sfera Justiției.

Mesajul transmis pe rețele de socializare și pe câteva site-uri este, în esență, acesta: Nu vă uitați în gura lui Ghiță, care vă vinde minciuni și baliverne! Iar televiziunile și publicațiile care reproduc dezvăluirile fostului deputat Sebastian Ghiță și cer explicații de la instituțiile statului sunt fie neprofesioniști, fie vânduți, fie s-au înrolat în armata care vrea să dărâme lupta anti-corupție.

Totuși, nu ăsta e rolul nostru, al jurnaliștilor, să ne îndoim și să căutam răspunsuri la întrebări? Când am intrat în presă, asta a fost prima lecție învățată. De 27 de ani, am trecut prin toate etapele sistemului de justiție, fără SRI și cu SRI, cu MAI și fără MAI, cu SIPA și dosarele ei și fără SIPA, dar n-am deloc certitudinea că Sebastian Ghiță spune baliverne. Nici măcar că tipul e de capul lui în jocul/războiul ăsta. Și eu și colegii mei vrem să aflăm cât e minciună și cât e adevăr și să transmitem informațiile cititorilor.

Susțin libertatea de opinie, dar consider că e grav ca tot timpul un grup de jurnaliști să iasă în spațiul public și să arate cu degetul spre alt grup de jurnaliști, ba chiar și spre jurnaliștii care n-au nicio treabă cu interesele celor două grupuri beligerante. Fac parte din această ultimă categorie și privesc detașat orice subiect de presă. Iar acuzațiile pe care un fost deputat și apropiat al șefilor SRI le aduce unor instituții și oameni importanți în stat, consider că este un subiect de presă!

Sunt dintre ziariștii de modă veche, care nu leagă prietenii cu politicienii sau șefii unor instituții, nu-și bea cafeaua cu oameni de afaceri și, în general, nu participă la tot felul de evenimente de socializare. Mi se pare că apropierea de acești oameni îmi „fură” din obiectivitate. De la sfârșitul anilor 2000, atunci când ușile instituțiilor au început să se închidă pentru presă una câte una, și până astăzi, supunerea (ca să nu-i zic altfel) unor jurnaliști acreditați pe domenii sensibile, Justiția fiind una dintre ele, a fost o strategie progresivă a Sistemului. Cu ajutorul unor ONG-uri afiliate ministerelor, s-a ajuns de la „excursii” sau simpozioane pentru jurnaliști, organizate în țară, la Bruxelles sau chiar în America, la premii și burse care gâdilă orgoliile și adoarme „câinele de pază al democrației” sau îl face să privească doar înspre ce i se indică.

Acum, acești jurnaliști ne acuză pe noi, cei de la EVZ, că îl băgăm în seamă pe Ghiță, că cerem anchetă instituțiilor, că scotocim prin arhivă în căutarea adevărului. Ar fi pierdere de timp să-i convingem. Cititorilor noștri, însă, le suntem obligați să abordăm cu seriozitate subiectul.

Cu toții am crezut că avem o Justiție independentă, dar ne-am trezit și cu o avalanșă de fapte care ne-a demonstrat contrariul. O întoarcere în timp ne arată că e greșit să nu încerci să investighezi sesizări. Baliverne pot fi considerate doar cele ce vin din partea unor persoane atinse psihic sau de la cele care nu reușesc să producă niciun fel de probe dar ies în spațiul public din răzbunare.

Dacă nu l-am fi luat în considerare pe colonelul Căpățână de la Circulație, în 1993, n-am fi aflat ce se petrece în spatele ușilor Ministerului de Interne. Cazul Țundrea. Dacă presa nu se arata interesată de strigătul de ajutor al acestui deținut, condamnat pentru crimă și viol, dacă nu ar fi prezentat punctul de vedere al avocatei lui Țundrea, omul acela ar fi continuat să stea în pușcărie și după cei 12 ani executați degeaba. La urma urmei, era un criminal, de ce să-i ascultăm balivernele? Jurnaliștii le-au ascultat, au presat și așa s-a ajuns să fie descoperit faptul că Țundrea era nevinovat de ceea ce îi pusese în cârcă un procuror care, prin fabricarea dosarului, a reușit să-i convingă și pe judecători să dea o sentință nedreaptă. Tot presa a descoperit apoi, că același procuror mai băgase în pușcărie încă un nevinovat.

Dacă nu am fi luat-o în considerare pe Maria Vlas, nu ajungeam să aflăm ce a fost la FNI... Când presa nu a mai scotocit și a tăcut, pentru că în ultimii ani jurnaliștii au fost prinși în mrejele servirii de informații „pe surse” de la DNA, neam trezit cu nedreptăți ca cele din dosarele Rarinca și primarul Gutău de la Vâlcea. Niciunul dintre jurnaliștii care au prezentat cazurile la momentul arestării ca un mare success al procurorilor, nu au mai revenit asupra subiectului atunci când justiția, română sau de la CEDO, au achitat sau au decis că inculpații au avut parte de un process inechitabil. În cel mai fericit caz, au însăilat un articol în apărarea procurorilor care au trimis dosare incomplete sau contrafăcute instanțelor. Iar asta e o problemă a presei, la care EVZ nu vrea să fie părtaș.

Poate Sebastian Ghiță minte în „dezvăluirile lui incendiare”. Dar e bine să o aflăm noi, jurnaliștii, nu să înghițim ce ni se servește și să ne manipulăm cititorii. Preluăm informații diverse, dar atragem atenția asupra sursei, iar acolo unde sunt lucuri cu oarecare credibilitate, încercăm să facem propria investigație sau să cerem răspunsuri oficiale de la instituțiile statului. Justiția trebuie să-și scuture iar cocoașele, cum a făcut-o după epoca Iliescu- Năstase. Președintele Iohannis, garantul Constituției, și CSM trebuie să găsească calea prin care justiția să se înfăptuiască în sălile de judecată, fără presiuni din partea Sistemului sau după scenarii bine gândite și construite chiar în interiorul Puterii, indiferent de cine sunt capii magistraților din parchete și din instanțe. Dacă nu va fi așa, vom bifa alți ani degeaba!