Romgaz a declanșat procedura pentru finalizarea preluării Azomureș. Dosarul a ajuns la Consiliul Concurenței și CEID
- Mădălina Sfrijan
- 15 iulie 2026, 10:17
Azomureș. Sursa foto: Facebook
- Preluarea Azomureș se apropie de etapa finală. Romgaz a trimis notificările oficiale către Consiliul Concurenței și CEID
- Care sunt termenele pentru aprobarea tranzacției
- Cât plătește Romgaz pentru Azomureș
- De ce vrea Romgaz să cumpere combinatul
- Platforma ar putea acoperi aproape toată piața internă
- Romgaz avertizează asupra riscurilor
- Blocaj privind angajările
- O investiție strategică pentru România
Romgaz a făcut un nou pas în procesul de preluare a combinatului Azomureș, după ce a transmis notificările oficiale către Consiliul Concurenței și Comisia pentru Examinarea Investițiilor Directe (CEID), potrivit directorului general al Romgaz, Răzvan Popescu. Cele două instituții trebuie să își dea acordul pentru ca tranzacția să fie finalizată.
Demersul vine după ce acționarii companiei au aprobat, pe 6 iulie, achiziția activelor celui mai mare producător de îngrășăminte chimice din România.
Preluarea Azomureș se apropie de etapa finală. Romgaz a trimis notificările oficiale către Consiliul Concurenței și CEID
Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor Romgaz a fost notificată atât Consiliului Concurenței, cât și CEID, procedură obligatorie înainte de închiderea tranzacției.
La ședința din 6 iulie, acționarii au aprobat, cu 90,18% din voturile exprimate, acordul de transfer al activității dintre Romgaz și Azomureș. Totodată, conducerea executivă a fost mandatată să semneze toate documentele necesare și să îndeplinească formalitățile pentru finalizarea achiziției.

Romgaz. Sursa foto: Facebook/Romgaz
Care sunt termenele pentru aprobarea tranzacției
Potrivit legislației, Consiliul Concurenței are la dispoziție până la 45 de zile pentru emiterea unei decizii de neobiecțiune, dacă apreciază că operațiunea nu ridică probleme concurențiale.
Legea prevede că, în termen de 30 de zile de la primirea unei notificări complete, autoritatea poate comunica faptul că operațiunea nu intră sub incidența legislației concurenței, iar în cel mult 45 de zile poate emite decizia de neobiecțiune atunci când „nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea cu un mediu concurențial normal” sau atunci când eventualele îndoieli au fost eliminate prin angajamente asumate de părți.
Și CEID are un termen de 45 de zile pentru analiză, după modificările legislative recente prin care a fost redus timpul de evaluare și au fost schimbate pragurile valorice ale investițiilor analizate.
Cât plătește Romgaz pentru Azomureș
Achiziția va fi finanțată din sursele proprii ale Romgaz.
Prețul negociat este alcătuit din:
- 46,459 milioane de euro pentru active;
- până la 49,8 milioane de lei, reprezentând valoarea materiilor prime și consumabilelor;
- până la 68,78 milioane de lei, pentru costurile necesare menținerii activității până la finalizarea tranzacției.
În total, valoarea operațiunii depășește echivalentul a aproximativ 69 de milioane de euro.
De ce vrea Romgaz să cumpere combinatul
Conducerea companiei consideră că integrarea Azomureș reprezintă un pas strategic, prin care gazele naturale extrase de Romgaz ar putea fi transformate în produse cu valoare adăugată.
În referatul prezentat acționarilor se arată că preluarea ar permite companiei „să extindă utilizarea gazului natural dincolo de vânzarea acestuia ca materie primă, prin transformarea unei părți din producția de gaze în produse cu valoare adăugată, respectiv îngrășăminte chimice și produse industriale conexe”.
Executivii companiei apreciază că această integrare ar putea contribui la diversificarea veniturilor și la reducerea dependenței de evoluția pieței gazelor naturale.
Documentul mai arată că platforma de la Târgu Mureș ar putea deveni „un centru intern relevant de consum de gaze naturale, cu potențial de absorbție a unor volume semnificative, inclusiv în contextul producției viitoare aferente proiectului Neptun Deep”.
Platforma ar putea acoperi aproape toată piața internă
Potrivit documentelor Romgaz, instalațiile Azomureș au capacitatea tehnică de a acoperi aproximativ 90% din necesarul României de îngrășăminte chimice, dacă vor funcționa la capacitate maximă.
Combinatul produce amoniac, uree, acid azotic, azotat de amoniu, îngrășăminte complexe și melamină și ocupă o suprafață de aproximativ 100 de hectare la Târgu Mureș.
Romgaz avertizează asupra riscurilor
Referatul prezentat acționarilor arată că investiția implică și o serie de riscuri.
Unul dintre acestea este indisponibilitatea volumelor proprii de gaze înainte de aprilie 2027, din cauza obligațiilor impuse prin actualul cadru de reglementare.
„ROMGAZ nu dispune, în mod realist, de volume proprii de gaze naturale disponibile pentru repornirea Activelor Țintă înainte de începutul lunii aprilie 2027”, se arată în document.
Compania avertizează că această situație întârzie repornirea producției și amână momentul în care investiția ar începe să genereze venituri.
Blocaj privind angajările
Un alt risc este legat de personalul necesar funcționării combinatului. Romgaz arată că prevederile OUG nr. 89/2025 limitează angajările în companiile cu capital majoritar de stat, ceea ce ar putea afecta procesul de repornire a platformei.
„Rezultă astfel un risc de blocaj între necesitatea operațională de a angaja și pregăti personal înainte de repornirea producției și limitările legislative aplicabile”, avertizează conducerea companiei.
Investiții de aproape jumătate de miliard de euro până în 2031
Conducerea Romgaz atrage atenția și asupra costurilor de modernizare și conformare la cerințele europene privind reducerea emisiilor.
Potrivit referatului, implementarea planului de tranziție verde presupune investiții estimate la aproximativ 478 de milioane de euro până în 2031.
Totodată, integrarea Azomureș va majora amprenta de carbon a companiei și va necesita actualizarea strategiei de decarbonare.
O investiție strategică pentru România
În analiza prezentată acționarilor, Romgaz apreciază că achiziția trebuie privită nu doar din perspectivă financiară, ci și strategică.
„Menținerea unei capacități interne semnificative de producție a îngrășămintelor are relevanță strategică pentru România, inclusiv din perspectiva securității alimentare, reducerii dependenței de importuri și creșterii rezilienței lanțurilor de aprovizionare în situații de criză”, se arată în document.
Conducerea companiei concluzionează însă că implementarea proiectului trebuie făcută „într-o manieră prudentă, etapizată și riguros monitorizată”, având în vedere riscurile privind piața îngrășămintelor, costurile de mediu, necesarul investițional și provocările legate de personal și de disponibilitatea gazelor naturale.