Predicțiile lui Mihai Tudose. Ce spune despre Cîțu și soarta coaliției de dreapta

Predicțiile lui Mihai Tudose. Ce spune despre Cîțu și soarta coaliției de dreaptaMihai Tudose. Sursa foto: EVZ

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a comparat modul în care funcţionează coaliţia de dreapta cu un autobuz şcolar, cu două volane, de care trag în direcţii diferite doi şoferi: unul pune benzină în mers şi altul mută copiii dintr-o parte în alta.

„Ei au mai fost la putere, cei de dreapta la un loc, în '96-2000. Când au terminat exerciţiul puterii, nu au mai intrat în Parlament. Cei care erau cap de listă, locomotiva PNŢCD, acum locomotiva este PNL. Se va repeta scenariul.

În ţară avem pandemie, şcoli închise, inundaţii, viituri. Marea declaraţie de astăzi care a fost? Amânăm discuţiile pentru împărţit prefecţii şi secretarii de stat. Superb! Asta îi preocupă.

Va fi spectacol. Nu e niciun grad de compatibilitate între ei (PNL, USR, PLUS, UDMR), nimic. Pasarea responsabilităţii va fi sport naţional, până în martie. Vor exista fricţiuni în actul guvernamental şi noi toţi vom deconta asta. Şi ei, şi preşedintele care a făcut chestia asta”, a explicat fostul premier Mihai Tudose modul în care funcţionează în acest moment coaliţia de guvernare.

Întrebat la Antena 3 de moderatorul Răzvan Dumitrescu dacă actualul Guvern va rezista patru ani, Mihai Tudose a răspuns: „Eu nu cred că-l va prinde paltonul pe Cîţu paltonul de primăvară. Nu ştiu cine vine în loc. Dar Alianţa de Dreapta face minuni şi pune România pe calea cea bună”.

Vlad Voiculescu luat peste picior de fostul prim-ministru

Nici ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu nu a scăpat de ironiile fostului premier. „A început vaccinarea, l-aţi văzut pe noul ministru, pe Voiculescu? Zici că-i pe post de Elodia, îl caută toată lumea şi nu îl găseşte”, a mai spus Tudose.

El a comparat felul în care funcţionează guvernul cu un autobuz şcolar, cu două volane, de care trag în direcţii diferite doi şoferi, un altul pune benzină în mers şi un altul mută copiii dintr-o parte în alta, scenă din filmul Borat.

Europarlamentarul se declară susţinător al măsurii deschiderii şcolilor şi a felicitat abordarea ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu care a declarat că şi el îşi doreşte deschiderea şcolilor cât mai repede.

Poate surprinzător, Tudose s-a declarat un susţinător al vaccinării, afirmând că atunci când va fi posibil și îi va veni rândul, se va vaccina  împotriva COVID-19.