Avocatul Eliza Corbeanu a dezvăluit în emisiunea „Dosare de presă” că ceea ce o revoltă cel mai tare este nedreptatea.

Povești pentru oameni mari din sălile de judecată. Eliza Corbeanu: „Sunt oameni mici care fac rău fără nicio miză”.

Avocatul Eliza Corbeanu a devenit cunoscută publicului larg odată cu serialul „Viața la curte”, pe care îl publică săptămânal în ziarul Evenimentul Zilei, din anul 2016.

Sunt povestiri oglindă ale sistemului judiciar român. În care pionii principali ai acestui sistem sunt prezentați așa cum sunt în viața reală.

„Sunt un om foarte empatic și mă atașez emoțional de fiecare persoană care este nedreptățită. Și-atunci simt nevoia să fac ceva poate și dacă nu ar trebui să fac. Sau dacă  nu e datoria mea să fac asta. Dacă mă revoltă ceva teribil e chestia asta: nedreptatea, injustiția, oamenii mici.

Oamenii mici, în general, fac toate chestiile urâte. Și când spun oameni mic, mă refer la caracter. Astea pleacă fie din lipsuri pe care n-ai reușit să le depășești, fie din frustrări… Și sunt foarte frustrări. Chiar le-am observat.

Și culmea, la generația tânără, care nu are practic nici un motiv să fie frustrată. (Mulți magistrați, n.e.) au frustrări, dar nu se văd în dosare. În momentul în care ai intrat în sala de ședință, le lași la ușă”, a dezvăluit Eliza Corbeanu, în cadrul emisiunii „Dosare de presă”, pe EvZ Play.

Povești pentru oameni mari din sălile de judecată

Toate prozele Elizei Corbeanu sunt reale. Personajele din cărțile sale pot fi recunoscute cu ușurință atât de cei care lucrează în Justiție, cât și de cei care au tangențe cu Justiția.

Procuror 1: „Nu-ți dai seama? Dacă noi nu-i oprim pe nenorociții ăștia, o să distrugă țara!”

„Sunt mai multe tipologii. O tipologie, întâlnită în special în rândul procurorilor,… chiar vorbeam… Am un amic foarte bun, care a fost procuror DNA, dar a renunțat la structura asta specială, tocmai din cauza presiunilor și efectiv nu mai suporta ce se întâmplă acolo. Dar el credea cu sinceritate în cauzele lor. Se vedea așa, un soi de soldat, de cruciat.

Și-mi spunea, „Eliza, tu-ți dai seama? Dacă noi nu-i oprim pe nenorociții ăștia, o să distrugă țara! Îi dai seama că pe umerii noștri stă toată țara asta?” Și i-am zis „Băi, tu ești un simplu procuror, nu ești aici să faci ordine în țară. Nu te-a pus nimeni cu arma la picior, stai la granița țării să nu vină nenorociții de infractori”. Dar el credea cu sinceritate, adică o făcea din convingere.

Procuror 2: „Sigur ai făcut tu ceva. Că nu te chema procurorul acolo, dacă nu ai greșit cu ceva”

Și mai avea o chestie. Vedea în fiecare dintre noi, doar partea rea, negativă. „Sigur ai făcut tu ceva. Sigur! Că nu te chema procurorul acolo, dacă nu ai greșit cu ceva.” Și după ce au fost făcute publice toate abuzurile astea, o mare parte dintre ei nu credeau. „Nu, nu se poate întâmpla așa ceva!

Procuror 3: „Nu cred că vreun procuror, vreodată, ar transcrie altceva decât au vorbit oamenii aceia pe interceptări. Adică, în ce lume trăim?”

„Păi nu mi-a spus mie un procuror de la DIICOT, în ședință publică, „Eu nu cred că vreun procuror, vreodată, ar transcrie altceva decât au vorbit oamenii aceia pe interceptări. Adică, în ce lume trăim?” Foarte tânăr, proaspăt promovat acum! Dar o spunea cu atâta convingere…

Și mi-am dat seama că poate să coboare Dumnezeu din Cer, să-i arate că, uite, au fost cazuri în care chiar tu ai spus „Nu am luat” și procurorii au trecut, „DA, AM LUAT!” Tu ai spus „Afară”, ei au tradus ”Bani”. Și totul pe dos, doar ca să fie în cheia lor din dosar, să te poată aresta preventiv. Ei, băiatul acela credea cu sinceritate că nu poate să existe un procuror care, vreodată, ar face așa ceva.”

Procuror 4: „Când văd infractori mi se pune un văl pe ochi și vreau să fac dreptate”

„Ascultam și eu un interviu cu un alt procuror, care spunea că, în momentul în care vede infractori, i se pune așa un văl deasupra ochilor. Și, practic, e determinată și e hotărâtă cu orice preț să facă dreptate.

Și-atunci i-am spus, „Dar rolul procurorului nu e să facă dreptate. Dreptatea o face Dumnezeu sus. Și, până acolo, mai e”. Adică, confundă, se identifică… Nu știu dacă neapărat se cred Dumnezei, că vreau să cred că Dumnezeu nu e așa.”

Procuror 5: „Vreau să mă fac procuror, ca să pot să dau cu pumnul în masă și să tremure cel din fața mea”

„Mai e o altă categorie de oameni, care s-au simțit marginalizați, mici, nebăgați în seamă, ignorați. Și în momentul în care ajung pe o asemenea funcție… Ești procuror, ai puterea, pui cătușele pe masă, ai Codul Penal, ai Biblia. Simți că nu mai ai nevoie de alte argumente. Nu trebuie să-l sperii pe cel din fața ta decât cu simpla ta prezență.

Și am întâlnit o persoană care a spus „Eu vreau să mă fac procuror, ca să pot să dau cu pumnul în masă și să tremure cel din fața mea”. Asta a fost o justificare. Slavă Cerului că nu a ajuns! Dar sunt convinsă că mulți au gândit așa.

Și e și marea masă a oamenilor care sunt normali la cap. Prin provincie, am constat cu bucurie că marea majoritate a lor sunt oameni normali, cu gândire sănătoasă.”

Judecător: „Să răspunzi și tu și neamul tău, că nu mi-ai dat mie un credit de nevoi personale”

„Mie mi s-a reproșat că pun prea mută patimă și o să sfârșesc în sala de judecată. Eu nu pot să mă transform într-un robot. În momentul în care nu mai ai nici un fel de discernământ și nu vezi în fața decât roșu și infractori și transpui viața ta prin toate dosarele…

De exemplu, ca judecător, să spui „A, păi și eu am fost la banca cutare și nu mi-au dat niște credite. Și-acum, că te-am prins pe tine aici, te-am nenorocit. Să răspunzi și tu și neamul tău, pentru faptul că nu mi-ai dat mie un credit de nevoi personale”.

Nu poți să gândești așa. Suntem oameni, fiecare avem probleme. Important e demarchezi linia asta: unde se termină viața ta și unde ai o responsabilitate. Pentru că te joci cu viața altora. Și lasă urmări. Distruge familii, nu-l distruge doar pe cel pe care-l judeci. Se alege praful de absolut tot.”

Povești pentru oameni mari din sălile de judecată. Eliza Corbeanu: „Sunt oameni mici care fac rău fără nicio miză”

„Mă gândesc întotdeauna la un lucru la care probabil că oamenii ăștia nu se gândesc. Vine un moment în care puterea, forța asta pe care o ai, se termină. Sau, pur și simplu, pe stradă, te întâlnești față în față cu unul pe care l-ai neîndreptățit. Dacă ai făcut niște lucruri atât de grave, încât aduci un om în punctul de a lua o decizie disperată?

Mă gândesc mereu la oamenii ăștia care fac rău fără nicio miză. Când ar putea să facă bine. E atât de ușor să faci bine și, totuși, e atât de greu să faci rău. Și se străduiesc. Adică sunt eforturi să facă rău. Asta mă uimește. Că nu vine ca ceva facil. Ei lucrează mult pentru răul acela pe care-l însăilează.”