Viața la Curte. Sărăcia îl înrăise pe Robert deși, toată copilăria lui, bunica se chinuise să-l îndoctrineze cu pilde creștine și salvatoare care să-i îndrepte băiatului calea:

-Fericiți sunt doar cei săraci cu duhul, să nu tânjești niciodată la ce nu-ți aparține.

-Mamaie, nu pot fi fericit cu burta goală. De ce unii au prea mult și alții deloc ?

-După faptă și răsplată, îi răspundea bătrâna.

Robert a încetat să o mai asculte în clipa în care a realizat că în viață ești pe cont propriu, că Dumnezeu nici nu-ți dă și nici nu-ți bagă în traistă, că fericirea poate fi atinsă și pe pământ , nu doar în groapa rece a mormântului.

Pe la 17 ani își dorea să fie un gangster galant și cultivat, care să împartă pumni și să stârnească teamă, dar, în același timp, să umilească cu citate din Kant și formule complicate rezervate doar intelectualilor.

A terminat liceul ca șef de promoție și a intrat la medicină. Bunica a trăit cât să-l vadă student, după care s-a prăpădit. A cruțat-o Dumnezeu de tot ce avea să urmeze în viața iubitului său nepot.

Prin anul trei de facultate Robert s-a înhăitat cu doi colegi de la ASE și câțiva ratați din Alexandria care visau la bogății nemuncite.

Au început de jos, cu jefuirea cardurilor bancare și poate că s-ar fi pricopsit cu toții dacă unul dintre el ei nu ar fi fost prins în Drumul Taberei cu tolba plină de carduri.

-Suntem mâncați dacă dobitocul vorbește. I-am spus să evite zona aia că polițiștii mișună ca furnicile.

Spre surprinderea tuturor, individul prins n-a vorbit, iar când judecătorii l-au eliberat după patru luni de arest preventiv, a fugit din țară. Dosarul a murit în fașă, ca un copil abandonat de un procuror deloc interesat de infractori comuni care goleau cardurile pensionarilor din Drumul Taberei.

Viața nu bate filmul

Trecuseră de atunci trei ani, iar Robert își terminase facultatea, fără însă să-și dorească să practice medicina. Destinul lui trebuia să fie altul.

Văzuse într-o seară un film despre un gangster care reușise să păcălească toate băncile din New York, luând împrumuturi de peste 20 de milioane de dolari cu garanții false. Omul falsifica documente, corupea funcționarii de la fisc, păcălea oameni onești convingându-i să fie interfața afacerii sale contra unor sume de bani derizorii.

-E genială ideea! Și-a spus Robert.

Anii ce au urmat au fost pentru el expresia fericirii adevărate. Toate îi mergeau așa cum visase, ba chiar își luase o nevastă care îi făcuse un copil. Avea un partener de afaceri în care se putea încrede cu viața lui, care îi împărtășise dorința de îmbogățire fără muncă, care se pricepea al naibii de bine la falsificari și înșelăciuni.

Funcționarii bancari nu ridicaseră nici măcar o sprânceană în fața documentelor de care se foloseau Robert și asociatul său ca să primească milioane de euro credit.

Un mare balon de săpun

Inventau afaceri prospere, falsificau, supraevaluau, rostogoleau împrumuturile fără ca cineva să realizeze că totul era un mare balon de săpun.

-Banca vrea garanții suplimentare pentru creditul de 3 milioane. Ce facem ?

-Vorbește cu notarul să aranjeze cu evaluatorul. Avem niște terenuri agricole prin Giurgiu, să mi le evalueze la 3 milioane.

-Nu bate la ochi suma asta? Cumpărăm tot județul cu 3 milioane.

-Nu e problema noastră, e a evaluatorului. Să facă bine să muncească, iar dacă eu îi cer să scrie că wc-ul din curtea lui mamaie face 10 milioane, nu are dreptul să comenteze.

Cooptase noi membri care să se ocupe de afacere, pentru că Robert era deja sătul să-și tocească pantofii prin sedii de bănci, discutând cu ofițeri de credit optuzi și mici. Acum era cineva.

Un telefon l-a smuls din rutina în care se înecase, aruncându-l cu picioarele pe pământ :

-Robert avem probleme! Dobitocii s-au lăcomit și au fost luați pe sus de mascați.

-Când s-a întâmplat asta ?

-Dimineață. Au fost mai multe percheziții și i-au luat pe toți. La mine încă nu au ajuns, dar mă aștept să se întâmple cât de curând. Unde ești ?

-La Monaco, dar mă întorc în seara asta.

-I-au arestat pe toți din bancă, chiar și pe directori.

-Nu-ți face griji, nu au cum să ajungă la noi, suntem foarte bine acoperiți, l-a liniștit Robert.

Puține greșeli făcuse în viața lui, dar greșeala de a se întoarce în țară îl va bântui multă vreme. Siguranța că nimic nu i se va întâmpla avea să îl coste libertatea, averea și nu numai.

Viața la Curte. Să nu minți

A fost așteptat de polițiști chiar la scara avionului, stârnind panică printre pasagerii care, văzându-l încătușat, l-au crezut vreun terorist venit să arunce în aer avioanele României.

-Ce dor îmi era de țara asta ! a exclamat sarcastic Robert, flancat de doi polițiști ce respectau cu sfințenie un cod stupid al tăcerii.

-Unde am plăcerea să fiu escortat? Măcar am dreptul la un avocat ?

Nu a primit răspuns la niciuna dintre întrebări, dar a putut constata, cu propriile simțuri, că era foarte așteptat, de vreme ce șoferul gonea cu 200 de kilometri pe oră.

-Dacă știam, luam avionul de dimineață ca să vă scutesc de efortul de a zbura pe șosele.

Angajat într-un dialog în care își răspundea singur întrebărilor, Robert și-a amintit de filmul care îl inspirase să înceapă afacerea cu creditele. Era o scenă în care gangsterul acceptă târgul propus de procurori și scapă cu trei ani de pușcărie.

-Oare în România o fi posibil ? s-a întrebat Robert. Trebuie să fie, altfel cum i-ar mai prinde pe marii infractori? Mereu se găsește unul care să ciripească.

l-au poftit în biroul procurorului, care stăteau ascuns cu nasul printre hărtii, dictând de zor grefierei.

-Bună seara, luați loc.

-Pentru ce mă aflu aici, domnule procuror ?

-Răbdare, toate la timpul lor. Dați-mi răgaz să termin ordonanța de reținere pentru asociatul și prietenul dumneavoastră, domnul Popescu Lucian și vă explic numaidecât de că aflați aici.

Procurorul miza întotdeauna pe succesul cuvintelor ordonanță și reținere, care loveau mai puternic ca un buldozer. Obișnuia să urmărească cu satisfacție efectul produs pe fețele infractorilor, pentru că nimeni nu se speria dacă era nevinovat.