Poșta Română, surpriză pentru pensionari. Începe la 1 aprilie și nu e păcăleală!

Poșta Română, surpriză pentru pensionari. Începe la 1 aprilie și nu e păcăleală! Poștaș. Sursa: Arhiva EVZ

Poşta Română face demersuri pentru ca pensiile să ajungă mai repede la beneficiari, astfel încât toată lumea să aibă bani în casă înaintea sărbătorilor pascale.

Vestea a dat-o chiar directorul companiei, Horia Grigorescu. „Nu doar că ajung toate pensiile la timp, ajung începând cu data de 1 aprilie. Calendarul normal de distribuire a prestaţiilor sociale, a pensiilor, este 1 - 15 aprilie. Noi, împreună cu colegii mei, pentru că ei sunt de fapt eroii acestei situaţii, poştaşii, factorii poştali, vom încerca să facem toate demersurile necesare pentru a ajunge chiar mai repede decât calendarul normal”, a declarat Horia Grigorescu la România Tv.

Chiar dacă nu vrea să facă nicio promisiune fermă, șeful Poștei Române susține că instituția pe care o conduce va face „absolut tot ce ne stă în putere ca să ajungă banii cât mai repede la toţi pensionarii, să aibă toată lumea bani în casă înainte de sărbătorile pascale. Noi încercăm să facem o surpriză pensionarilor şi încercăm să venim cât mai repede la uşa fiecărui pensionar”.

Pe de altă parte, Grigorescu a recomandat pensionarilor să păstreze distanţa de 1,5-2 metri faţă de factorul poştal: „Ca măsuri particulare, avem toţi factorii poştali care vor fi pe teren în această perioadă dotaţi cu măşti şi mănuşi. Totodată, încercăm să găsim o variantă cât mai eficientă să punem banii în plic pentru a limita interacţiunea dintre pensionari şi factorii poştali, astfel încât momentul în care se aduc efectiv banii în casa omului să dureze cât mai puţin, să fie banii pre-număraţi, să putem să transmitem direct plicul respectiv. Totodată, avem rugămintea faţă de absolut toţi pensionarii să folosească pixuri proprii în momentul în care semnează taloanele de pensii şi se atestă că am dus respectivele pensii în casa omului. Distanţa este cea pe care am recomandat-o evident tuturor colegilor mei să o păstreze - de 1,5/2 metri”.

Ne puteți urmări și pe Google News