30.000 de moldoveni din Irlanda vor putea cumula anii de muncă pentru calcularea pensiei. Ce prevede acordul semnat la Dublin

30.000 de moldoveni din Irlanda vor putea cumula anii de muncă pentru calcularea pensiei. Ce prevede acordul semnat la DublinPensie. Sursa foto: Arhiva EVZ

Republica Moldova. Aproximativ 30.000 de moldoveni care locuiesc și muncesc în Irlanda vor putea cumula anii de muncă din cele două țări atunci când li se va calcula pensia. Astfel, contribuțiile achitate în Republica Moldova nu se vor pierde după plecarea peste hotare, iar perioadele lucrate în Irlanda vor fi luate în considerare împreună cu cele de acasă. Acordul care le garantează aceste drepturi a fost semnat pe 11 noiembrie, la Dublin.

Documentul a fost semnat de ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, și de ministrul Protecției Sociale al Irlandei, Dara Calleary. La ceremonie au participat președinta Maia Sandu și premierul irlandez Micheál Martin.

Noul acord permite cumularea perioadelor de asigurare din Republica Moldova și Irlanda. Astfel, dacă o persoană a muncit mai mulți ani în Republica Moldova, iar ulterior s-a angajat legal în Irlanda, perioadele de contribuție din ambele state vor fi luate în considerare la stabilirea dreptului la pensie.

Sursa foto: Facebook/Maia Sandu

Acordul se referă la pensia pentru limită de vârstă, pensia de dizabilitate cauzată de o afecțiune generală și pensia de urmaș. Sunt incluse și pensiile și indemnizațiile pentru accidente de muncă sau boli profesionale. Pentru a beneficia de aceste drepturi, persoanele trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute de legislația celor două state.

Când vor intra în vigoare noile prevederi

Acordul nu se aplică imediat după semnare. Documentul trebuie ratificat de ambele state. Ulterior, moldovenii care îndeplinesc condițiile legale vor putea beneficia de prevederile acestuia.

Președinta Maia Sandu a declarat că înțelegerea oferă mai multă siguranță socială cetățenilor care au ales să muncească peste hotare.

„Vrem ca cetățenii noștri să se bucure de drepturi și protecție socială, indiferent unde aleg să muncească. Pentru cei circa 30.000 de moldoveni din Irlanda înseamnă că anii lucrați legal acolo se adună cu cei lucrați acasă la calcularea pensiei”, a menționat șefa statului pe pagina sa de Facebook.

Maia Sandu a discutat cu premierul Irlandei despre aderarea la UE

Semnarea acordului a avut loc în cadrul întrevederii dintre președinta Maia Sandu și premierul irlandez Micheál Martin. Discuțiile au vizat relațiile bilaterale și parcursul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Irlanda deține în acest semestru președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Maia Sandu a mulțumit autorităților irlandeze pentru sprijinul acordat Republicii Moldova și pentru faptul că țara este o casă pentru mulți cetățeni moldoveni.

„Lucrăm împreună ca acestea să fie luate cât mai curând. Mulțumesc Irlandei pentru că este a doua casă pentru mulți moldoveni și un partener de încredere pentru țara noastră”, a scris președinta.

Vizita la Dublin a avut loc în ajunul summitului Comunității Politice Europene, găzduit de Irlanda.