Traian Moșoiu și a șefilor Căilor Ferate Române, singurul vinovat găsit a fost acarul stației, Ion Păun. Anchetat, judecat și condamnat la 10 ani de închisoare, curând după ispășirea pedepsei, în 1934, a murit. La o lună după ce a murit, a fost achitat, iar potrivit deciziei de achitare, statul trebuia să plătească urmașilor săi o despăgubire substanțială. De bucurie, văduva acarului a făcut un atac și a murit și ea.

Pe scurt, aceasta este povestea acarului Păun, iar numele bietului ceferist a devenit sinonimul „țapului ispășitor”, al „vinovatului de serviciu” care este de regulă ultima rotiță din angrenajul cauzal, atunci când este să se stabilească responsabili în afaceri care angrenează și personaje tabu.

Mai nou, în ultima perioadă de timp, întregul popor român a devenit Acarul Păun într-o campanie menită să ascundă vinovații pentru dezastrul din gestionarea Crizei Sanitare din România. Pentru că este și cu morți, nu doar cu uriașe pagube financiare, vinovații trebuie să fie pe măsură: întreaga populație.

Direct sau indirect, românii sunt scoși vinovați de faptul că indicatorii epidemici arată din ce în ce mai rău. „Nu respectă regulile”, „se iau după cei care neagă existența pericolului”, „neglijează sfaturile specialiștilor” sunt principalele reproșuri aduse populației. Rolul Acarului Păun este, cum ziceam, acela de „țap ispășitor”. Populația este scoasă drept principal vinovat, ca să se ascundă adevărații vinovați.

Care sunt aceia? Autoritățile care nu au fost capabile, ca să dau doar un singur exemplu, să urmărească  în baza testărilor din grupele risc lanțurile epidemiologice pentru a le tăia, în vederea stopării răspândirii. Au înțeles că asta trebuie făcut după cinci luni de la declanșarea nenorocirii, dar nici acum nu reușesc pe întreg teritoriul. Ori asta însemnă morți, mulți morți, înseamnă cea mai gravă vinovăție cu putință.

Este evident că există români care au lăsat-o moale cu măsurile de prevenție. Nu sunt mulți însă și, mai ales, nu au lăsat-o mai moale decât s-a întâmplat și prin alte părți ale Europei, sau ale lumii. De aceea mi se pare o mizerie aruncarea întregii culpe asupra lor. O fac toți cei care se numesc autorități, de la președintele țării, Klaus Iohannis, până la Șeicul Pandemiei, Raed Arafat.

Mai nou, a scos și figuri ale lumii medicale infecționiste la Intifada Covid-19. Pe ton grav, competent, aceștia reușesc să ocolească științific unul dintre principalele motive pentru care unii români își văd de viață ca mai înainte: au văzut că cei din capul mesei fac același lucru.

Le recomand acestor manageri din Sănătate ca, dacă vor să fie crezuți, să înceapă, când arată cu degetul, cu Klaus Iohannis, care stă cu dinții în vânt, atunci când este înconjurat de liderii continentului regulamentar echipați, sa evoce și imaginea premierului Ludovic Orban, la chiolhan dezinhibat de alcool și tabac, cu o parte a guvernului, să nu uite nici de party-urile fără opreliști ale demnitarilor de partid și de stat și nici de multe alte situații în care aleși sau impuși ai neamului se comportă iresponsabil.

Nu, nu pentru că cineva s-ar lua după ei, după președinte, după premier sau după orice alt agarici urcat în copac, ci din cu totul alt motiv. Din acela că omul normal nu știe că se uită la niște inconștienți, care se cred deasupra a orice, inclusiv a virusurilor, și atunci când îi vede, își spune: „Dacă pentru cei mai informați oameni din țară nu este nicio problemă, însemnă că nu este nici pentru mine!”. Și astfel dezamorsați, pot împrăștia moartea!