Ponturi pentru a scăpa de gălăgia vecinilor! Ce poți face împotriva acestora

Ponturi pentru a scăpa de gălăgia vecinilor! Ce poți face împotriva acestora

Dacă un vecin insistă cu gălăgia aveți o singură alternativă legală; să sunați la 112 până când și polițiștii se satură de dvs.

În principal orele de liniște stabilite prin lege sunt cuprinse între intervalele orare 13-14 și 22-06. Amenzile care pot fi aplicat de polițiști, pot fi cuprinse între 500 și 1.500 de lei. ”Tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 și 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora”, este prevederea legală în baza cărora polițiștii pot acționa.

Avocatul Ionuț Niculescu a afirmat, într-un răspuns pentru avocat.net că dacă un vecin, chiriaș sau proprietar, face gălăgie în mod continuu, singura soluție este să insistați cu reclamațiile la Poliție. ”Trebuie perseverat cu sesizările la poliție, pentru a fi amendați chiriașii de fiecare dată când fac scandal. Formulați memorii semnate de locatari la inspectoratul județean de poliție și la inspectoratul general al poliției, dacă polițiștii de la secția la care sunteți arondat nu îi sancționează contravențional”, a spus avocatul Niculescu.

Există și vecini indiscreți, care dincolo de pânditul pe vizorul ușii, deschid cu nerușinare corespondența. În acest caz, specialiștii spun că trebuie să știm că este vorba despre comiterea unei infracțiuni care se pedepsește cu închisoare de la trei luni la un an. ”Deschiderea, sustragerea, distrugerea sau reținerea, fără drept, a unei corespondențe adresate altuia, precum și divulgarea fără drept a conținutului unei asemenea corespondențe, chiar atunci când aceasta a fost trimisă deschisă ori a fost deschisă din greșeală, se pedepsesc”, se arată în Codul Penal.

Nici vecinii care nu încap de mașinile din fața blocului nu pot dormi liniștiți dacă au prostul obicei de a zgâria autoturismele. În acest caz, polițiștii spun că este comisă infracțiunea de distrugere, pedepsită de Codul Penal cu până la doi ani de închisoare.

Ne puteți urmări și pe Google News