Alertă de război în Polonia. Un obiect străin din Ucraina a intrat în țară

Alertă de război în Polonia. Un obiect străin din Ucraina a intrat în țarăUn obiect străin din Ucraina a intrat în Polonia. Mai multe forțe au fost mobilizate. Sursă: Burnstuff2003 | Dreamstime.com

Armata din Polonia a anunțat că un obiect străin din Ucraina a pătruns în spațiul aerian al țării și că mai multe forțe au fost mobilizate.

Un obiect aerian neidentificat a intrat vineri dimineață în Polonia din direcția graniței cu Ucraina, a anunțat Comandamentul Operațional al armatei poloneze. Acesta a fost observat de radarele apărării aeriene.

Ce spune armata din Polonia

„Dimineața, un obiect aerian neidentificat a pătruns în spațiul aerian al Republicii Polone de pe marginea graniței cu Ucraina, iar din momentul în care a trecut granița și până a dispărut semnalul, a fost observat de radarele apărării aeriene”, au transmis militarii pe rețelele de socializare.

Mai multe forțe au fost mobilizate.

„În conformitate cu procedurile aplicabile, comandantul operațional al forțelor armate a mobilizat forțele și resursele disponibile de care dispune”, au precizat polonezii, potrivit Reuters.

Postul privat de televiziune TV Republika anunţase că o căutare a obiectului avea loc în apropierea oraşului Hrubieszow, din sudul Poloniei. În toamna anului 2022, o rachetă rătăcită trasă de apărarea antiaeriană a Ucrainei a aterizat într-un sat polonez de la graniţă ucigând două persoane.

Rachete

Un obiect străin din Ucraina a intrat în Polonia. Mai multe forțe au fost mobilizate. Sursa foto: Arhiva EVZ

Cel mai mare atac aerian lansat de ruși

Vineri, Ucraina s-a confruntat cu cel mai mare atac aerian lansat de ruși în ultimele luni. Forțele aeriene ucrainene au spus că Rusia a lansat în cadrul atacului masiv de vineri 158 de rachete de diferite tipuri și drone de atac. Acestea au doborât 27 de drone Shahed și 87 de rachete. Atacul a făcut totodată numeroase victime printre civili.

Rusia

Un obiect străin din Ucraina a intrat în Polonia. Mai multe forțe au fost mobilizate. Sursa foto: TASS

„Mai multe explozii în capitală. Apărarea aeriană lucrează intens”, a anunțat primarul Kievului, Vitali Kliciko. Clădiri civile, printre care o maternitate, școli, magazine, clădiri comerciale au fost lovite în Kiev, Lviv, Odesa, Nipru, Harkov, Zaporojie şi alte oraşe.

Ministerul ucrainean de Externe a transmis că atacul cu rachete rusești de vineri, unul dintre cele mai mari de la începutul războiului, a demonstrat că nu se poate vorbi de un armistițiu cu Moscova. „Rusia nu ia în considerare niciun alt scenariu decât distrugerea completă a Ucrainei", a afirmat ministerul într-un comunicat.