Polițiștii care au "umflat" olimpicii din curtea școlii, anchetați de inspectorii MAI

Polițiștii care au "umflat" olimpicii din curtea școlii, anchetați de inspectorii MAI

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a dispus, duminică seară, efectuarea de verificări cu privire la modul de intervenţie al poliţiştilor din Constanţa, prin Corpul de Control al Ministrului, în legătură cu aplicarea a 8 sancţiuni contravenţionale elevilor olimpici care stăteau de vorbă în curtea unui liceu.

Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa a transmis că la nivelul secţiei 2 Poliţie Constanţa au fost înregistrate 4 sesizări scrise şi 5 telefonice, dintre care 3 prin apel 112, cu privire la faptul că se tulbură ordinea şi liniştea publică a locatarilor.

"Astfel, în cursul zilei de 2 octombrie, în jurul orei 20,20, poliţişti din cadrul Secţiei 2 au legitimat 8 tineri, cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani, care se aflau în curtea unei instituţii de învăţământ, încălcând normele legale de acces. Poliţiştii au procedat la înştiinţarea tinerilor în cauză despre faptul că vor fi conduşi la sediul poliţiei în vederea legitimării şi luării măsurilor legale.

Aceştia au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 250 de lei, fiecare, pentru pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în incinta instituţiei de învăţământ, fără a avea acordul şcolii pentru folosirea terenului de sport după terminarea cursurilor. Totodată, poliţiştii le-au reamintit acestora despre responsabilitatea privind respectarea măsurilor de protecţie sanitară şi de distanţare fizică pentru a se proteja pe ei înşişi, dar şi pe toţi cei din jurul lor", se arată într-o informare a IGPR.

Ne puteți urmări și pe Google News

Reprezentanţii IGPR au transmis că la finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

Luați cu duba și amendați

Vineri seară, polițiștii au identificat un grup de 8 tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, care erau în curtea școlii la care se refereau sesizările. Polițiștiștii spun că i-au înștiințat pe tineri că vor fi conduși la sediul poliției pentru legitimare și luarea de măsuri legale.

Fiecare tânăr a primit o amendă de 250 de lei, pentru pătrunderea, cu încălcarea normelor legale, în școală, fără a avea acordul școlii pentru folosirea terenului de sport după terminarea cursurilor.

Tatăl unuia dintre tinerii implicați, care sunt elevi olimpici, a declarat că aceștia nu deranjaseră cu nimic, nu înjurau, nu distrugeau, ci pur și simplu stăteau de vorbă. În opinia acestuia, copiii aveau dreptul să intre în curtea școlii.

În context, Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) solicită, printr-un comunicat de presă, noii administraţii locale să ofere elevilor şi studenţilor acces la bazele sportive din curtea unităţilor şcolare în permanenţă pentru ca aceştia să poată desfăşura activităţi sportive şi de relaxare.

Reprezentanţii elevilor din Constanţa menţionează, însă, că amendarea unor elevi pentru simplul fapt că îşi petreceau timpul în curtea şcolii desfăşurând diferite activităţi „nu reprezintă o normalitate” şi că problema trebuie rezolvată în cel mai scurt timp.