Polițiștii au descoperit criminalii după 17 ani
- Georgeta Ghidov ăţ
- 27 noiembrie 2014, 00:00
Un omor cu autor necunoscut, petrecut în urmă cu aproape două decenii, a fost rezolvat cu ajutorul unui program informatic
Toate probele strânse în urmă cu 17 ani în cazul unei crime macabre au fost scoase la lumină şi folosite pentru prinderea criminalilor. Este vorba de uciderea Despinei (60 de ani), care a avut loc în 1997, în apart a m e n t u l acesteia, situat la etajul trei al unui bloc din cartierul Berceni. Recent, aceste dovezi -obiecte din casă, haine - luate de la locul crimei, au fost scoase din dulapurile Poliției Capitalei, reanalizate și readuse pe strada Dragoș Mladinovici.
Aceste dovezi au fost necesare după ce un program infomatic, recent primit în dotarea poliţiştilor din Capitală, a recunoscut amprentele a doi bărbaţi: Neculai Covaciu (36 de ani) şi Cezar Marius Mihu (41 de ani). Pe primul, poliţiştii l-au găsit în penitenciar, pentru o altă crimă, iar pe celălalt, l-au luat de acasă. Puși în fața probelor, amândoi au recunoscut fapta.
„O prietenă a găsit-o pe Despina. Fiind vară, erau viermii în ea de doi centimetri, semn că era moartă de trei-patru zile. Era cu faţa în jos, semn că au tras-o de păr când au tăiat-o la gât şi mai avea o tăietură de la o ureche la alta”, îşi aminteşte Costică Ionescu, fost ofiţer la Serviciul Omoruri din Capitală. Indivizii au ajuns la Despina după ce au auzit în cartier că ea închiriază una dintre camere. Fostă profesoară de limbi străine, căzuse în patima alcoolului după ce i-a murit soţul, diplomat de profesie.
Ce au furat din casă
Criminalii au luat bijuterii şi un televizor, „dar casa era plină de obiecte rare şi fine, superbe şi foarte scumpe”, îşi aminteşte Ionescu. „O parte din obiectele luate de la locul crimei le-am dat unui fiu înfiat, din câte îmi amintesc”, mai spune Ionescu. Despre Despina se spunea la acea vreme că era cochetă, îngrijită dar cerea băutură chiar și boschetarilor pe care-i găsea pe bănci, în cartier.