Microsoft a identificat cauza penei globale care a afectat Outlook, Teams și Copilot. Când vor reveni toate serviciile la normal
- Mădălina Sfrijan
- 14 noiembrie 2026, 10:42
laptop. Sursa foto: Freepik
Serviciile Microsoft au început să fie restabilite treptat la nivel mondial, după o întrerupere care a durat mai multe ore și a afectat platforme utilizate de milioane de persoane. Outlook, Teams și Copilot s-au numărat printre aplicațiile care nu au putut fi accesate, iar problemele au fost resimțite atât de utilizatorii individuali, cât și de companii și instituții publice. Compania a anunțat că a identificat cauza incidentului și a oferit explicații despre problemele tehnice care au dus la indisponibilitatea serviciilor.
Problemele Microsoft au afectat zeci de țări. Ce a declanșat, de fapt, întreruperea serviciilor
Potrivit companiei, defecțiunea nu a fost provocată de un atac informatic și nu are legătură cu inteligența artificială. Problema a apărut în urma unei actualizări anterioare a capacității rețelei, fiind declanșată de o modificare efectuată ulterior.
„Observăm o redresare generală și o stabilitate a serviciilor noastre. A fost vorba de o problemă tehnică, fără legătură cu atacurile cibernetice sau cu inteligența artificială (IA) / agenții. Incidentul a fost declanșat de o problemă apărută în timpul unei actualizări anterioare a capacității rețelei, care a ieșit la iveală în urma unei modificări recente a rețelei”, a explicat Microsoft într-o reacție oficială pe X.

Sursă foto: X.com
Ce trebuie să știe utilizatorii
Compania a transmis că a rezolvat defecțiunea principală, însă revenirea tuturor serviciilor nu s-a produs simultan. Din cauza numărului mare de utilizatori care au încercat să acceseze platformele, Microsoft a optat pentru o restabilire graduală, cu verificări succesive ale funcționării rețelei.
„Având în vedere amploarea cererii, am restabilit serviciile treptat, verificând stabilitatea în fiecare etapă. Deși acest proces a durat mai mult, a contribuit la asigurarea unei restabiliri stabile”, a adăugat Microsoft.
Separat, compania a anunțat, pe pagina dedicată monitorizării serviciilor, că platformele destinate utilizatorilor individuali funcționau din nou la parametri normali vineri, la ora 16:10 GMT. În schimb, serviciile Microsoft 365 pentru companii se aflau încă într-un proces de revenire treptată.
Peste 130.000 de utilizatori au raportat probleme cu Outlook
Întreruperile au început joi, 12 noiembrie, și au continuat vineri dimineață, afectând mai multe servicii Microsoft 365 asociate platformei de e-mail Exchange Online.
Datele publicate de Downdetector arată că, la momentul de vârf al incidentului, peste 130.000 de utilizatori au raportat dificultăți de funcționare pentru Outlook. Sesizările au provenit din 74 de țări și teritorii.
Nici România nu a fost ocolită de probleme. Potrivit datelor Downdetector România, vineri dimineață au fost înregistrate 342 de raportări pentru Outlook, 168 pentru Microsoft 365 și 39 pentru Teams.
Printre dificultățile semnalate s-au numărat imposibilitatea accesării conturilor de e-mail, întârzierile la trimiterea și primirea mesajelor, dar și erorile apărute la conectarea la platformele Microsoft.