Polițiștii au deschis mai multe dosare penale în ziua alegerilor. Alte incidente din țară
- Raluca Dan
- 7 decembrie 2025, 15:31
Vot. Sursa foto: FreepikMonica Dajbog, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, a anunțat că, până duminică la ora 13.00, autoritățile au primit 18 sesizări legate de posibile contravenții sau infracțiuni în procesul electoral, iar nouă au fost confirmate. „În toate cazurile semnalate, poliţiştii efectuează verificări”, a spus aceasta, în timpul declarațiilor de presă.
O persoană din Constanța, amendată după ce și-a fotografiat buletinul de vot
Comisarul-şef de poliţie a afirmat că, până la ora 13:00, MAI a primit 18 sesizări. „Au fost înregistrate 18 sesizări privind săvârşirea unor contravenţii sau infracţiuni care au legătură cu procesul electoral. 9 sesizări sunt confirmate, 7 sunt în curs de cercetare şi 2 neconfirmate”, a mai spus aceasta.
Ea a anunțat că, în comuna Lumina din județul Constanța, o persoană a fost amendată cu 600 de lei, după ce și-a fotografiat buletinul de vot.
„Într-o comună din Buzău, s-au primit sesizări despre turism electoral, existenţa unui filmuleţ în care doi cetăţeni se laudă că o altă persoană le-ar fi oferit o sumă de bani şi despre faptul că primarul şi viceprimarul încearcă să influenţeze alegătorii. În toate cazurile semnalate, poliţiştii efectuează verificări”, a mai explicat purtătorul de cuvânt al MAI.
Incidente în Capitală
În București, polițiștii au deschis dosare penale pe numele unor alegători, printre care și președintele unui birou electoral, după ce aceștia au votat deși își stabiliseră reședința în oraș cu mai puțin de șase luni înainte.
Alți doi cetățeni, dintre care unul este membru al unui birou electoral, sunt cercetați penal după ce au votat în Capitală, deși viza lor de reședință pentru București era expirată. De asemenea, autoritățile au constatat că un bărbat din județul Ilfov a votat în București fără o viză de reședință valabilă.
Alt incident din București
Tot în București, un membru al unui birou electoral, domiciliat în Teleorman, a încercat să voteze deși nu avea acest drept, susținând că a crezut că poate vota deoarece face parte din biroul electoral.
„Reamintim că dreptul de vot se exercită numai în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care alegătorul îşi are domiciliul sau reşedinţa, cu condiţia ca reşedinţa să fi fost stabilită cu mai mult de 6 luni înainte de ziua votului şi să fie valabilă la data scrutinului. Cetăţenii care şi-au stabilit reşedinţa cu mai puţin de 6 luni înainte de ziua votului nu pot vota în localitatea unde au reşedinţa, pot vota în localitatea unde au domiciliul dacă acolo se organizează, desigur, alegeri”, a mai afirmat purtătorul de cuvânt.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.