Polițiști de frontieră, traficanți de migranți

Polițiști de frontieră, traficanți de migranți

Doi polițiști de frontieră au fost descoperiți că făceau parte dintr-o rețea internațională de trafic de migranți ce a dus un număr impresionant de străini în spațiul Schengen.

La un singur transport, numărul acestora a trecut de 100. Rețeaua acționa în punctul de trecere a frontierei Nădlac II.

Rolul polițiștilor de frontieră era „să închidă ochii” când se operau transporturile, iar pentru aceste servicii erau plătiți. Totul a ieșit la iveală în urma unei operațiuni de amploare a DIICOT realizată cu sprijinul autorităților austriece și slovene, care a început luni cu 18 percheziții în Timiș, Arad, Bihor și Maramureș.

Anchetatorii au stabilit că liderii grupului erau pakistanezul Ahmad Khan Saeed, arestat de săptămâna trecută, în Austria, și Istrate Timiș, prins acum. Ei coordonau 15 persoane care în perioada martie - aprilie, anul trecut, au transportat sute de migranți din Bulgaria, Serbia sau Cipru pe ruta România – Ungaria – Austria, iar de aici mai departe spre Germania, Italia sau Slovenia.

Cei doi polițiști ai IGPF „în baza unei înţelegeri cu liderii grupului infracţional permiteau trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României către Ungaria a autovehiculelor/tir-urilor (în interiorul cărora se aflau străini care doreau să ajungă ilegal în spaţiul Schengen)”. Numai în 24 aprilie 2017, într-un tir au fost descoperiți 111 migranți - irakieni, sirieni, afgani, indieni şi pakistanezi, intraţi ilegal în România.

Procurorii DIICOT au reținut, pentru 24 de ore, nouă persoane, printre care și liderul din România al rețelei, Timiș Istrate, pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.

 

Ne puteți urmări și pe Google News