Polițiști bătuți la Craiova. Atenție, imagini cu impact emoțional. VIDEO

Polițiști bătuți la Craiova. Atenție, imagini cu impact emoțional. VIDEO

Mai mulți polițiști au fost atacați de un grup de bărbați din Craiova. Miza a fost un șofer care prezenta alcoolemie în sânge, dar se afla la volanul unui autoturism.

Un bărbat care a consumat alcool și se afla la volanul unui autoturism a încercat să scape de oamenii legii. Șoferul a fost supus unui control rutier de către câțiva agenți de Poliție din Craiova. Pentru a-l scăpa din situația de față, mai mulți bărbați i-au atacat pe oamenii legii, relatează sindicatul Europol. Unul dintre bărbați are nevoie de îngrijiri medicale mai bine de două săptămâni.

Context. Polițiștii, înconjurați de cetățeni

În filmarea postată pe pagina de Facebook a Sindicatului Europol se poate observa cum polițiștii care au reținut un bărbat au fost înconjurați de mai multe persoane agresive.

"Ce făcu' bă, ce făcu'? Nu făcu' nimica ăsta șefu! De ce-l luați?!", s-a exprimat unul dintre bărbații care au intervenit la locul în care se demara controlul rutier, potrivit sindicatului citat.

"Luni noaptea, în Craiova, un nenorocit l-a lovit cu capul în față pe un polițist pentru a scăpa din custodia agenților care l-au imobilizat pentru faptul că a condus un autoturism sub influența băuturilor alcoolice, având o concentrație de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La fața locului au ajuns toate echipajele disponibile din zonă deoarece cunoscuții autorului au încercat să creeze o busculadă pentru a-l scăpa din mâinile polițiștilor. Veți auzi pe fundal comentariile oamenilor, care mai de care, și tentativele acestora de a-l elibera pe bărbat. Unul dintre ei chiar strigă nervos, în timp ce trăgea de polițiști, că el vrea să intre în curte și nu poate de mașina poliției", a notat Europol.

Un polițist a fost atacat. Are nasul rupt

Unul dintre bărbații care a intervenit pentru a-l scăpa pe șofer a lovit un polițist în față. Conform informărilor din partea sindicatului citat, agentul ar avea nevoie de 16 zile de îngrijiri medicale, în urma unor fracturi nazale.

"Evenimentul a avut loc în cartierul Popoveni din Craiova, unde polițiștii Secției 2 Poliție au urmărit un șofer care a refuzat să oprească la semnalele acustice și luminoase. Când a ajuns în dreptul unui imobil, bărbatul urmărit a ieșit din autoturism și a încercat să sară gardul unei case. Colegii noștri au reușit să îl prindă și să-l imobilizeze. Problemele au apărut în momentul în care bărbatul și-a strigat cunoscuții iar în scurt timp, cei doi polițiști au fost înconjurați de zeci de persoane.

Intervenția promptă a celorlalte echipaje a făcut ca în acest moment să nu vorbim despre o tragedie, dar cu toate acestea unul dintre polițiști a fost lovit cu capul în față de către agresor suferind o fractură de piramidă nazală pentru care s-au stabilit preliminar 16 zile de îngrijiri medicale, atestate de certificatul medico-legal", relatează polițiștii.

 

Agresorul a fost reținut

În urma incidentului, organele competente au fost sesizate pentru a lua măsuri în ceea ce privește agresorul care l-a atacat pe agentul de poliție. Procurorul de caz însă, nu a reținut bărbatul, invocând faptul că acesta nu reprezintă un pericol social, conform Europol.

"După reținerea autorului și conducerea la sediul poliției pentru întocmirea actelor premergătoare de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și ultraj, „surpriza” a venit din partea procurorului, care a refuzat să îl rețină pronunțându-se cu replica bine cunoscută: „agresorul nu prezintă pericol social”. Iar în antiteză, vă reamintim că un bărbat din Sighetul Marmației a fost arestat 30 de zile pentru că a trimis un fax în care aducea injurii și amenințări unui judecător", notează sindicatul.

Ne puteți urmări și pe Google News