Polițist din Maramureș, acord de recunoaștere cu procurorii. Acuzat de luare de mită, abuz în serviciu

Polițist din Maramureș, acord de recunoaștere cu procurorii. Acuzat de luare de mită, abuz în serviciu

Acesta e acuzat de luare de mită, de folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații. A treia acuză e abuz în serviciu.

Polițistul, cercetat în arest preventiv

Zilele trecute, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu fostul polițist. Acesta a fost agent principal de poliție din cadrul IPJ Maramureş – Poliţia Oraşului Vişeu de Sus – Formaţiunea Rutieră. Bărbatul era cercetat în stare de arest preventiv.

I-a fost stabilită pedeapsa principală de trei ani de închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.  Pe durata unui termen de supraveghere de patru ani. În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorul a reținut că, inculpatul, agent principal de poliție, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a primit de la martorul denunțător suma de 150 de lei.

A închis ochii la un transport de lemne

Ulterior, a acceptat promisiunea unui folos necuvenit de la acesta, constând în primirea unei cantități de masă lemnoasă, în valoare de 1400 de lei. Aceasta  pentru a nu constata efectuarea de către acesta a unui transport de material lemnos, fără documente de proveniență. Dar și pentru a-i permite efectuarea în continuare de transporturi ilegale de material lemnos, fără documente de proveniență.

Procurorii spun că, polițistul a permis, în mod repetat, aceluiași martor denunțător, accesul la informații nedestinate publicității. Erau informații referitoare la prezența unui echipaj de poliție în zona în care acesta efectua un transport de material lemnos, fără documente de proveniență.

 

Polițistul din Maramureș, 90 de muncă în folosul comunității

Informațiile vizau și coordonarea transporturilor ilegale de masă lemnoasă, fără documente de proveniență, pe care acesta le efectua."Totodată, inculpatul, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a omis să constate săvârșirea unei contravenții de către o altă persoană care conducea un autoturism pe un drum public. Și nu a aplicat sancțiunile contravenționale, inclusiv măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce", a transmis Direcția Generală Anticorupție.

S-a dispus și interzicerea exercitării unor drepturi. Precum și obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Maramureş. Polițistul are și obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității. El va presta 90 de zile  în cadrul unei primării din județul Maramureș.

Ne puteți urmări și pe Google News