Opinii EVZ
Politica faptului divers. Nu doar Iohannis a fost înfrânt în criza refugiaților, ci și corul său de lăudători
A dezamăgit sau nu Klaus Iohannis în gestionarea crizei refugiaților? Avem un președinte care poate duce o idee fixă până la a părea toți cel puțin ciudați în ochii partenerilor europeni?
Sau, mai rău, avem un președinte care a crezut că liderii UE vor juca după dulcea partitură ce-i face pe politicienii de pe aici să se fâstâcească de plăcere când îi pot împlini o dorință?
Dar chiar, de când asimilăm opunerea României la cea mai serioasă decizie a UE din ultimii ani cu Iohannis?
E adevărat că primul mesaj ferm pe această temă l-a dat președintele. După tonul său, mai aveam puțin și ne așteptam să apară smeriți liderii europeni și să-și ceară scuze că neau deranjat.
Ne puteți urmări și pe Google News
Imediat, au apărut vocile care salutau fermitatea. Ca un tanc german, părea ca România va călca peste țâfna europeană. Analiști de tot felul, Victor Ponta, lideri pesediști, scutierii liberali, toți păreau că se aliniază în spatele comandantului suprem și pornesc să apere hotarul străbun de hoardele de mâncători de oaie.
După alte declarații ferme ale lui Iohannis, venite când era tot mai evident că vom înghiți cotele obligatorii precum copiii lingura de ulei de pește, mulți susținători deai săi au clătinat din cap și au început să ofere explicații bizare, cum că bunăvoința ne va fi cumpărată cu admiterea în spațiul Schenghen sau cu sume uriașe din visteriile UE. Mergând pe principiul că ”știe el ceva de nu o lasă mai moale”. Când, în sfârșit, România a capitulat de facto în această luptă, schimbând în CSAT strategia națională pentru refugiați sau ridicând adăposturi în Banat, până și cei mai aprigi susținători și-au întors privirea, preferând să urmărească izbiturile în cimentul criptei lui Vadim. Formal, lupta a mai mers până la votul din Consiliul JAI, după care s-a stins ca lumânarea de pe tort.
Acum, Iohannis îmi pare părăsit în lupta ce nici nu începuse când a pierdut-o. Nici măcar unul dintre cei care lăudau fermitatea sa în această problemă nu mai deschid subiectul, ca și cum ar fi devenit unul tabu, precum șlițul desfăcut al șefului, care apare în toate fotografiile de la o petrecere de firmă. Au dispărut nu numai lăudătorii de studiouri, dar și politicienii care păreau că sunt gata-gata să-și dea viața la frontieră, doar ca sângele lor să ungă mecanismul „bine făcut” al ceasului german. Fanfara de susținători și-a strâns tromboanele când liderului i s-a închis în nas ușa de la camera negocierilor. Dar nu se vor odihni mult, acuși încep cu vizita istorică în America. Doar să își recapete suflul...
Acum suntem în momentul în care pare că intransigența dusă până la pragul gafelor diplomatice pare a fi rodul exclusiv al minții președintelui. Așa e? Probabil. Chiar dacă s-a lăsat influențat de consilieri proști, tot el e cel care s-a făcut portavocea ideilor proaste.
Care a fost rolul celorlalți în acest episod întunecat al relațiilor noastre cu UE? Sfătuitori rău voitori care șiau lăsat purtătorul de cuvânt în offside? Greu de crezut, sunt prea mulți ca să se poată înțelege toți.
Cel mai probabil ei au sărit să „îmbrățișeze” o decizie care vine de la actualul mascul alfa și au lăudat-o fără să o mai mestece, așa cum o fac și cu rochiile primei doamne sau cu orice propunere are pentru pact național, pe ce teme alege el. Exact ca atunci când a întors Codul Fiscal la Parlament și toți au început să ne explice cât de proști au fost că l-au votat prima oară. Ah, să nu uit să răspund ce cred eu despre întrebarea de la început: a dezamăgit sau nu Klaus Iohannis în gestionarea crizei refugiaților? Da, așa cum dezamăgește și corbul din fabulă.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
