Date noi despre cadavrul de lângă autostradă. Poliția a descoperit cine este victima

Date noi despre cadavrul de lângă autostradă. Poliția a descoperit cine este victima Atentat Manchester Arena: Sursa foto: Dreamstime .com

Poliția avansează cu ancheta în cazul cadavrului de femeie descoperit pe câmp, în apropierea autostrăzii A1. Potrivit unor informații de ultimă oră, este vorba despre o crimă comisă de un apropiat al victimei.

 

Ancheta în cazul femeii al cărei cadavru a fost descoperit pe un câmp din apropierea localității Olteni, scoate la iveală elemente noi. Victima urmează să fie identificată în cursul zilei de astăzi în baza analizei ADN. Polițiștii urmează să anunțe familia și să audieze mai mulți suspecți.

Poliția a identificat cadavrul de pe autostradă

Anchetatorii au indicii rezonabile cu privire la identitatea cadavrului descoperit în apropierea autostrăzii A1. Ar fi vorba despre o femeie care locuia în municipiul București. Polițiștii nu au anunțat, încă, familia, urmând să facă acest lucru după ce vor avea confirmarea dată de testul ADN. Urmează ca rezultatele analizei să fie eliberate în cursul acestei zile.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, poliția a identificat un cerc de suspecți care vor fi aduși la audieri în următoarele ore. Sunt verificate mai multe piste, între care și una din județul Argeș. Există suspiciuni că autorul crimei ar fi ajuns în această zonă.

Cea mai plauzibilă ipoteză, însă, este că femeia ar fi fost omorâtă de o persoană apropiată în urmă cu aproximativ o lună, în București. Cadavrul a fost încărcat într-o mașină și transportat până pe câmpul unde a fost descoperit.

criminalisti

Sursa foto: EVZ

Piedone: „Se dau saci la fiecare asociație de locatari”

Primarul sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a reacționat după ce cadavrul tranșat al unei femei și învelit în saci de salubrizare ce aparțineau Primăriei Sectorului 5.

„Am avut o intervenție, mai devreme, pe postul dumneavoastră TV în care v-am spus că sunt 1.700 de asociații de locatari. Se dau 10.000 de saci la fiecare, împărțit la cei 1.700 de locatari. Să știți că oamenii de la salubrizare nu dau acești saci la persoane. Există persoane angajate la salubrizare, care se duc direct la președințile Asociațiilor de locatari, a declarat Piedone, la România TV.

cristian popescu piedone

Cristian Popescu Piedone.Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Poliția are un cerc de suspecți

Potrivit primelor cercetări, este vorba despre o femeie de 35-40 de ani, din București. Era dispărută din luna martie. Polițiștii vor stabili un prim cerc de suspecți din rândul apropiaților femeii al cărei cadavru a fost găsit lângă autostradă. Presupusul criminal ar fi transportat cadavrul și l-ar fi aruncat lângă pasarela de la kilometrul 64, în dreptul localității Olteni.

Criminaliştii din Dâmboviţa au solicitat realizarea de expertize genetice pentru stabilirea identităţii persoanei. Polițiști, jandarmi şi pompieri, au reluat cercetările în zona respectivă.

„În urma realizării expertizei genetice, urmează să stabilească cu certitudine identitatea victimei. sâmbătă dimineaţă, 6 aprilie, pentru administrarea probatoriului în cauză, sub coordonarea procurorului de caz, peste 40 de poliţişti, sprijiniţi de jandarmi şi pompieri, au reluat cercetările în zona respectivă, fiind ridicate noi mijloace de probă. În continuare, se procedează la ridicarea de imagini de pe camerele de supraveghere video amplasate în zonele de interes pentru cauză”, transmite, sâmbătă, Poliţia judeţeană Dâmboviţa.