Români urmăriți la nivel internațional, aduși acasă. Țările din care au fost culeși

Români urmăriți la nivel internațional, aduși acasă. Țările din care au fost culeșiPoliția Română. Sursa foto: Facebook

România. Poliția Română a adus în ţară mai mulți români care aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea sau de arestare preventivă. Mai exact, în perioada 29-30 iulie, Poliţia a adus în ţară șase persoane condamnate în România.

Poliţia Română a adus în țară mai mulți români condamnați

Poliția Română a transmis că pe data „de 29 iulie, un bărbat, de 59 de ani, din Timiş, a fost escortat din Germania, fiind urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri. De asemenea, Tribunalul Timiş a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă”.

Un alt caz anunțat de Poliția Română: Pe data de  30 iulie, a fost adus un bărbat, de 46 de ani, din Botoşani, urmărit internaţional pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere. Bărbatul a fost prins în Spania.

Un bărbat, de 36 de ani, din Braşov, urmărit internaţional pentru săvârşirea de infracţiuni de fals, a fost adus din Marea Britanie, având emis de către Judecătoria Ploieşti, pe numele lui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 6 ani.

Om, Prizonier, Arestare, Temniță, CelulăPoliția Română a adus în țară mai multe persoane condamnate. Sursa foto: Pixabay

Fugarii, recuperați de polițiști

Poliția Română a mai anunțat că un bărbat, de 26 de ani, din Hunedoara, a fost escortat din Elveţia. Și acesta era internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. Judecătoria Deva a emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 3 ani şi o lună.

Ziua de 30 iulie pare fi cu noroc, deoarece Poliția Română a adus un tânăr, de 23 de ani, din Maroc, urmărit internaţional pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere. Acesta a fost adus din Belgia, având emis de către Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti un mandat de arestare preventivă.

Un alt bărbat, de 37 de ani, din Galaţi, a fost escortat din Italia, fiind urmărit internaţional pentru trafic de droguri. Tribunalul Constanţa a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani şi 5 luni, se arată în comunicatul emis de politiaromana.ro.