Un nou VAL de ATACURI TERORISTE. Avertismentul poliţiei din Australia. Ce obiective VIZEAZĂ TERORIȘTII
- Ramona Danciulescu
- 11 decembrie 2017, 11:17
Este posibilă o nouă escaladare a atacurilor teroriste, a avertizat poliția din Australia, iar astfel de evenimente ar putea avea loc curând.
Pe de altă parte, la Melbourne are loc o reuninune internațională pentru combaterea terorismului după ce, în luna ianuarie a anului trecut, șase oameni și-au pierdut viața în urma unui atentat cu o mașină care a intrat în mulțime.
Australia ia MĂSURI de PREVENIRE a ATACURILOR TERORISTE
Ross Guenther, responsabil cu lupta antiteroristă la poliția din statul Victoria, a declarat, pentru cotidianul „The Australian”, că numărul incidentelor teroriste a crescut considerabil în ultimii doi ani, chiar pe final de an.
Poliția statului Victoria găzduiește, începând de luni, o reuniune a Forumului internațional pentru combaterea terorismului, eveniment ce are loc pentru prima dată în afara SUA. Timp de trei zile, experți din Marea Britanie, Canada, Noua Zeelandă, Belgia și Canada vor dezbate acest subiect, încercând să găsească soluții problemelor de natură teroristă.
Povestea atacului terorist de la Melbourne
Ross Gunther a ținut să menționeze că țările din așa-zisa alianță numită „Five Eyes” - Australia, Noua Zeelandă, SUA, Marea Britanie, Canada, care au convenit să coopereze în domeniul informațiilor, sunt de acord că e posibilă creștere a amenințării teroriste. Principala preocupare a alianței este creșterea riscului de atacuri teroriste odată cu revenirea combatanților străini din Siria și Orientul Mijlociu.
Măsuri de precauție sporite
Autoritățile australiene au crescut nivelul alertei teroriste în septembrie 2014 și au aprobat o serie de măsuri vizând prevenirea atentatelor, informează Agerpres. De altfel, tot de luni, autoritățile au început să monteze în oraș zeci de difuzoare, ca măsură de întărire a luptei antiteroriste.
Incident TERORIST la Melbourne. Un bărbat împușcat, trei polițiști răniți după o luare de ostatici
Pe lângă difuzoarele montate, inițiativa în valoare de 7,5 milioane de dolari americani mai prevede și instalarea de camere video suplimentare în cartierul central de afaceri din Melbourne, precum și construirea de parapeți pentru a împiedica accesul mașinilor în zonele pietonale aglomerate.