Anunț pentru toți șoferii. Companiile de asigurări sunt obligate să vă despăgubească

Anunț pentru toți șoferii. Companiile de asigurări sunt obligate să vă despăgubeascăPolițe de asigurări Sursa foto: Arhiva EvZ

Se întâmplă ca, atunci când îți vinzi mașina, să rămâi cu mai multe luni din polița RCA nefolosite. Ce se întâmplă în acest caz? Cum recuperezi banii pe aceste luni?

În momentul în care vinzi o mașină, compania de asigurări unde ai încheiat polița RCA este obligată să te despăgubească. Nu trebuie decât să completezi un formular online al asiguratorului, iar acesta îți va rambursa suma rămasă până la expirarea poliței.

Dacă asigurarea este valabilă de la 1 ianuarie până la 31 decembrie, iar mașina este vândută la 1 martie, asiguratorul îți va da înapoi suma pentru cele 10 luni rămase.

Prețul asigurărilor continuă să crească

Prețurile asigurărilor auto continuă să crească, deși sunt limitate printr-o formă de plafonare. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este cea care stabilește periodic tarifele de referință pentru polița RCA.

Conform analiștilor, în ultimul an, costul unei asigurări auto obligatorii a crescut cu 15-46%. O Hotărâre de Guvern aprobată anul acesta anunță că plafonarea prețului la polița RCA se va menține până la 30 septembrie 2024. Este, în fapt, o prelungire a prevederilor de anul trecut. Dar șoferii sunt obligați să scoată tot mai mulți bani din buzunare.

RCA cu 40% mai scump pentru șoferii din București și Ilfov

ASF a anunțat,, luna trecută, că șoferii din București și Ilfov au tarife de referință speciale pentru polița RCA. În medie, aceste tarife sunt cu aproape 40% mai mari decât cele din restul țării. Cei care provoacă accidente multe și grave sunt obligați să splătească aproape 1.000 de euro!

De peste doi ani, companiile de asigurări auto iau în calcul criteriul teritorial în stabilirea tarifelor. Prețul unei polițe RCA depinde de zona din care provii. Sunt unele orașe în care frecvența accidentelor și severitatea daunelor sunt mai mari. Iar Bucureștiul este pe primul loc în acest sens, inclusiv în Europa! Cum riscul de accidente este mult mai mare, polița RCA va costa mai mult!