Liderul PMP, Eugen Tomac, a contestat decizia Biroului de Circumscripție Arad cu privire la excluderea PMP-ului de pe lista partidelor care se vor ocupa de realizarea acțiunilor necesare desfășurării Referendumului pentru redefinirea familei, de pe 6 şi 7 octombrie 2018.
Eugen Tomac spune că USR și PSD au cerut excluderea PMP din Biroul Electoral Județean Arad, conform unei postări de pe pagina sa de Facebook.
În procesului verbal al BEP Arad, din 22.09.2018, atașat de Tomac în postarea de pe Facebook, se arată că USR, prin reprezentantul Mihalache Cătălin, susține neparticiparea PMP în Biroul Electoral Județean, pentru că partidul condus de Eugen Tomac nu are reprezentanți în ambele Camere ale Parlamentului. Aceeași părere o are și PSD, prin reprezentantul Lupu Mircea.
Liderul PMP a declarat, duminică, pentru EVZ, că a contestat decizia Biroului de Circumscripție nr.2 Arad.
„Și pentru mine este o nedumerire (excluderea PMP din Biroul Electoral Județean Arad n.red). Această chestiune nu are fundament”, a declarat Eugen Tomac.
La începutul verii, grupului senatorilor PMP a fost desființat oficial, în urma plecării a doi parlamentari ai partidului, Ion Ganea și Iustin Talpoș, la grupul PSD.
Regulamentul Camerei Deputaților și Senatului prevede că grupurile parlamentare pot funcționa cu minimum șapte senatori, iar PMP rămăsese cu șase.
Referendumul pentru redefinirea familiei va fi organizat timp de două zile, respectiv 6 şi 7 octombrie 2018, pentru ca cetăţenii să aibă posibilitatea să-şi exprime opţiunile.