Senatoarea PNL Alina Gorghiu susține că nu există temei legal pentru ca social-democrații să sesizeze CCR în privința remanierii guvernamentale. Gorghiu a declarat că amenințările PSD sunt „jocuri de copii” și că dacă auveau dreptate, ajungeau deja la CCR.

 

„Cum ştie domnul Dragnea, ştiu şi ceilalţi membri ai PSD în acest moment şi ştie toată lumea că nu există motive pentru acest lucru, pentru că dacă ar fi existat motive constituţionale, ar fi arătat măcar un articol din textul Constituţiei, care să fi fost încălcat de preşedintele României. Evident că dacă ar fi încălcat această Constituţie, PSD ar fi spus acest lucru imediat. E un joc de copii. Nu au temei să formuleze această sesizare. Ameninţările la CCR sunt într-un singur cuvânt palide, nu vom avea vreun rezultat”, a declarat senatoarea la RFI.

 

 

Șeful statului nu a semnat decretul de eliberare din funcție pentru ministrul Transporturilor, Lucian Șova, și pentru ministrul Dezvoltării, Paul Stănescu, după ce premierul Dăncilă i-a trimis solicitare de remaniere. Ulterior, cei doi au demisionat, însă Iohannis a  spus că va lua o decizie după 1 Decembrie.

 

Te-ar putea interesa și: