Plan ambițios de investiții în SUA. Președintele Biden propune creșterea impozitelor

Plan ambițios de investiții în SUA. Președintele Biden propune creșterea impozitelor Sursa foto: EVZ

Președintele Joe Biden propune un plan ambițios de investiții menit să relanseze economia SUA și să o pregătească pentru confruntarea cu China. Proiectul se bazează pe creșterea impozitelor pentru companii.

Statele Unite pregătesc o investiție uriașă în ifrastructură. Anunțul a fost făcut de președintele Joe Biden la Pittsburg.

Preşedintele american, Joe Biden, a propus miercuri să investească aproximativ 2.000 de miliarde de dolari în infrastructura SUA. Obiectivul pe care și-l propune este de a crea „milioane de locuri de muncă”, de a rezista în faţa Chinei şi de a lupta împotriva schimbărilor climatice, după cum notează AFP.

„Este ambiţios! Este îndrăzneţ! Şi putem face asta!”, a declarat preşedintele SUA, în discursul de la Pittsburg. Joe Biden demonstrează, de la instalarea sa la Casa Albă, în urmă cu mai puţin de trei luni, voinţa sa reformatoare în economie.

Președintele a anunțat că aceste investiții vor întări economia americană, care va deveni cea mai rezistentă, mai puternică și mai inovatoare din lume. Joe Biden a atras atenșia asupra necesităţii de „a câştiga” în faţa Chinei.

Un proiect ambițios bazat pe impozite mai mari

Prima fază a programului său, numit „Build Back Better” implică investiţii care vor fi repartizate pe opt ani. Acestea vor primi finanțare prin creşterea impozitelor pe profitul companiilor de la 21% la 28%.

„Nu este vorba despre a penaliza pe nimeni”, a explicat Joe Biden, insistând asupra faptul că el „crede în capitalismul american” şi că nu are „nimic” împotriva milionarilor şi miliardarilor.

Liderul de la Casa Albă s-a arătat însă indignat că un pompier sau un profesor plăteşte 22% impozit pe venit, iar grupuri ca Amazon nu plătesc nici un impozit la nivel federal.

„Voi pune capăt la asta”, a insistat el.

Investiții spectaculoase în autostrăzi și drumuri

Planul său prevede injectarea a 620 miliarde de dolari în transporturi. Aceste investiții vor permite modernizarea a peste 32.000 de kilometri de drumuri şi autostrăzi, precum şi repararea a aproximativ 10.000 de poduri în Statele Unite.

Această nouă ofensivă legislativă vine la scurt timp după adoptarea de către Congres a unui plan de relansare axat pe pandemia de COVID-19. Acest plan este estimat, de asemenea, la aproape 2.000 miliarde de dolari.

Biden are de înfruntat Opoziția republicană din Congres

Discursul de la Pittsburgh este doar punctul de plecare al unei aspre bătălii politice care se va duce în Congres, al cărei rezultat este incert. Majoritatea democrată de acolo este redusă, iar negocierile se anunţă foarte dificile.

Pentru senatorul republican din Wyoming, John Barrasso, acest plan este doar un „cal troian” pentru a permite democraţilor „să cheltuiască mai mult şi să mărească impozitele”.

În lunile următoare vor fi testate abilităţile de negociator ale preşedintelui democrat, fost senator şi fin cunoscător al maşinăriei politice de la Washington.

Ne puteți urmări și pe Google News