Peste 92.500 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore. Maratonul vaccinării în acest week-end
- Sabina Popescu
- 7 mai 2021, 19:32
Peste 92.500 de persoane s-au vaccinat în ultimele 24 de ore. Toate reacțiile adverse depistate în cazul vaccinării au fost comune și minore. Premierul Florin Cîțu invită cât mai mulți cetățeni să se imunizeze împotriva Covid-19.
92.501 de persoane s-au vaccinat împotriva coronavirusului în ultimele 24 de ore. Dintre acestea, 38.238 de persoane au primit prima doză de vaccin, restul de 54.263 fiind vaccinate cu a doua doză.
Premierul Florin Cîțu a vizitat, în această seară, maratonul de vaccinare din București. “Organizatorii trebuie felicitați. (...) Este un efort important, care ajută astăzi. Am spus că vom depăși 3, 5 milioane de persoane vaccinate. Așa a fost. După ce ieri am avut o cifră record depășită, de 100.000 de persoane vaccinate într-o zi, astăzi suntem la 92.000 de persoane”, a spus premierul României în această seară.
Din luna decembrie a anului trecut, totalul de doze de vaccin anti-coronavirus administrat în vederea imunizării cetățenilor a fost estimat de către organele competente la 5.781.222. Dozele în cauză au fost administrate unui număr de 3.529.427 cetățeni români (1.277.632 persoane vaccinate cu prima doză, 2.251.795 persoane vaccinate cu ambele doze).
Reacțiile adverse ale vaccinurilor
Numărul total de reacții adverse înregistrate la toate centrele de vaccinare din România, în ultimele 24 de ore, s-a estimat la 108. Acestea au reprezentat reacții comune și minore, dintre care opt au fost reacții de tip local și 100 reacții generale. De la debutul vaccinării până în prezent, au fost sesizate 14.630 de reacții adverse (2,5/1000 doze administrate).
Toate reacțiile au fost comune și minore, transmit reprezentanții Platformei de vaccinare. 1.555 reacții au fost de tip local, cu durere la locul injectării, în timp ce 13.075 au reprezentat reacții generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie).
Organele competente au transmis că, la momentul actual, 132 de reacții adverse se află încă în curs de investigare.
Premierul invită românii să se vaccineze
Premierul Florin Cîțu a invitat, în această seară, cât mai mulți români la vaccinare. El a promis că deciziile care vor fi anunțate curând de către autorități, vor demonstra că România se află mai aproape de normalitate.
“Este important ce se întâmplă astăzi la București. Avem și spitalele militare, care sunt deschise până marți și se vaccinează și acolo. Vor mai urma astfel de evenimente și voi fi și eu prezent pentru a susține astfel de inițiative. Doar așa putem să vorbim despre un pas important de la 1 iunie, spre normalitate. Nu va fi o revenire totală, 100%, la normalitate, însă va fi un pas important. Măsurile pe care le vom anunța în curând, vor arăta clar că România este pe drumul cel bun și mai aproape de normalitate“, a spus Florin Cîțu.
Reamintim că, până la ora 18.00, la Sala Palatului, în cadrul maratonului de vaccinare din Capitală, au fost administrate 1.200 de doze. La Biblioteca Națională au fost administrate 300 de doze de vaccin anti-coronavirus.
Maratonul Vaccinării – ediția București se desfășoară în perioada 7 – 10 mai, în două locații, Sala Palatului și Biblioteca Națională, însumând 50 de fluxuri de vaccinare. Vaccinul utilizat este cel produs de compania Pfizer, fiind autorizat pentru toate persoanele cu vârsta de peste 16 ani.