Peste 120.000 de mașini, rechemate în service. Există riscul unui incendiu

Peste 120.000 de mașini, rechemate în service. Există riscul unui incendiuScandal mașini electrice în privința autonomiei. Sursa Foto: Arhiva EVZ

O companie cunoscută de autoturisme a anunțat că în jur de 125.000 trebuie să se întoarcă în service din cauza defecțiunilor la motoare. Există riscul ca autoturismele să explodeze în mers.

Reprezentanții Ford Motor au emis marți, 6 iunie, un comunicat de presă prin care compania a rechemat în jur de 125.000 de autoturisme sport utilitare și camionete în service din cauza unor defecțiuni la motoare. Există riscul ca aceste probleme tehnice să provoace incendii. Mașinile care sunt chemate în service fac parte din gama SUV-uri Escape şi Lincoln Corsair.

În documentul depus la Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi se precizează și că toate camionetele compacte Maverick din anii 2020-2023, cu motoare hibride de 2,5 litri sau hibride plug-in trebuie să se întoarcă pentru verificări. Compania a transmis că problemele izolate de fabricație a motoarelor pot cauza stricarea prematură a acestora. În acest caz, uleiul de motor sau vaporii de combustibil pot fi eliberați, iar riscul de incendiu sau explozie crește.

Nu este prima dată când Ford a rechemat mașini în service

Nu este pentru prima dată când compania ia această măsură. În jur de 100.00 de vehicule Escape, Corsair şi Maverick au fost rechemate în Statele Unite, în luna iulie a anului 2022. Ford a indentificat la acest moment 23 de rapoarte privind incendii sau fum la motor la nivel global. Reprezentanții companiei au transmis că au cel puțin încă trei rapoarte privind autoturisme care au suferit incendii, după ce au fost efectuate remedieri în urmă cu aproape un an.

Ford şi NHTSA le-au recomandat tuturor proprietarilor să parcheze și să oprească motorul în cazul în care aud zgomote neașteptate ale motorului, observă o reducere a puterii mașinii sau văd fum. Ford este al doilea mare producător de automobile din Statele Unite.

Compania a anunțat, săptămâna trecută, că va rechema 142.000 de SUV-uri Lincoln MKC din Statele Unite din cauza din cauza riscurilor de incendiu. Numărul autoturismelor rechemate a crescut în ultimele zile. Proprietarii sunt sfătuiți să parcheze afară și cât mai departe de locuințe sau clădiri importante, informează Reuters.

Ne puteți urmări și pe Google News