De la venirea la conducere a Laurei Georgescu, scandalurile se țin lanț de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA). De numele șefei instituției sunt legate acuzații de corupție, șantaj și abuz în serviciu. Cu toate acestea, refuză să își dea demisia
Cu Laura Georgescu la conducere, Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a intrat în blocaj. Mai mult, instituția și-a pierdut în totalitate credibilitatea. Scandalurile și abuzurile au făcut ca, pentru prima dată în aproape un sfert de veac, de când s-a înființat CNA, în Parlament să se propună schimbarea Legii audiovizualului, pentru ca șefa instituției să poată fi demisă.
În urmă cu doi ani, când a fost instalată în fruntea CNA, Laura Georgescu promitea „să aducă un punct de echilibru”. Au urmat însă scandaluri permanente în Consiliu, injurii, presiuni, acuzații de corupție, favorizarea pe față a unor televiziuni și teroare printre angajați. Aceștia au fost jigniți și amenințați cu comisia de disciplină dacă nu executau, iar unii chiar îndemnați să comită fals în acte. Când i s-a cerut demisia, Laura Georgescu nici nu a vrut să audă. Totul a culminat cu o scrisoare adresată Parlamentului de către șase membri CNA, care și-au retras sprijinului acordat Laurei Georgescu pentru funcția de președinte.
FOTO: Laura Georgescu
Promisiuni
Prima femeie numită șef peste audiovizual a devenit membru titular al conducerii CNA la propunerea Guvernului. Aparent dornică să schimbe în bine spațiul audiovizual, Laura Georgescu și-a convins colegii să o propună șef. Ea s-a arătat prietenoasă și cu subalternii, pe care i-a încurajat să vorbească despre colegii lor.
FOTO: Deputatul PP-DD Liliana Mincă i-a făcut plângere penală Laurei Georgescu pentru luare de mită și trafi c de infl uență FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Printre promisiuni s-au numărat „echilibrul”, „depolitizarea deciziilor” și „curățenia în audiovizual”. Laura Georgescu însă s-a identificat public cu o campanie a Antenei 3, iar o suspectă pană de curent pe etajul unde se afla aparatura de înregistrare s-a sincronizat perfect cu derapajele aceluiași post în ziua în care s-a dat sentința în cazul Voiculescu.
De la CNA, la DNA
Anul trecut, o serie de înregistrări audio explozive cu Laura Georgescu au devenit publice. În primele înregistrări, ea poate fi auzită cum vorbește urât cu copiii participanți la un program de educație alternativă, iar în altele spune că îi „acoperă” pe „boul de Ghiţă şi pe România TV”, de pe urma cărora doreşte să profite.
FOTO: Șefa CNA susține că nu a încălcat legea
În 2014, președintele CNA a ajuns în atenția DNA, întrun dosar privind intervenții pentru obținerea licenței de către Giga TV. DNA a decis să extindă urmărirea penală în cazul său pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu în formă continuată sau instigarea la fals în înscrisuri sub semnătură privată, adăugând 34 de noi capete de acuzare.
Schimbă legea ca să scape de ea
Conflictul declanșat de Laura Georgescu a dus la o premieră. CNA este condus de un președinte, poziție asimilată funcției de ministru. Mandatul său este de șase ani, iar legea face aproape imposibilă demiterea din funcție. Președinții celor două Comisii de cultură din Parlament au depus un proiect pentru modificarea Legii audiovizualului, astfel încât „respingerea de către Parlament a raportului anual de activitate ar urma să atragă demiterea din funcție a președintelui Consiliului”.
Stenograme celebre
Laura Georgescu: „M-a forțat jigodia de Georgică Severin (președintele Comisiei de Cultură din Senat- n.r.) să le dau lor cuvântul. Eu înnebunesc că tu mă pui, pe boul de Ghiță (Sebastian Ghiță, patronul România TV- n.r.) și pe România TV să-i acopăr și tu nu profiți de... așa. Înțelegi ce-ți explic? Crezi că merge ceva legal în România? Vin și te șantajez... Cum crezi că merge-n România? Merge ceva legal? Să mă duc și să zic: nu vă supărați, uitați am și eu o lege. Pot să, la umbra ei, să-mi fac treaba? Nu. E, du-te dracu’ atuncea! Vin și te șantajez, ce vrei să fac?”.
Bilanț negru, după doar doi ani de mandat
● Șefa CNA a încurajat public o campanie a Antenei 3. În timpul ședinței în care se dezbătea campania „România, 10 de sclavie”, Laura Georgescu a aprobat public demersul postului Intact. „M-aș bucura să continue. Mă asociez public cu sclavul acestei țări”, a spus șefa CNA.
● Într-o serie de înregistrări audio, președinta CNA folosește un limbaj neadecvat, adresându-se pe un ton autoritar și agresiv unor elevi de clasa a III-a. În alte înregistrări recunoaște că acoperă unele posturi tv și pretinde sponsorizări.
● Angajații CNA dezvăluie abuzuri incredibile. Șefa audiovizualului folosește un limbaj agresiv, își jignește colegii și profită de bunurile instituției.
● Fără a avea girul Consiliului, Laura Georgescu a cerut televiziunilor de sport să nu mai folosească denumirea de „Steaua București”.
● Președintele CNA a dat în judecată șase membri ai CNA, deoarece i-au fost reduse atribuțiile. Solicită daune morale în cuantum de 12.000 de lei.
● Procurorii DNA au extins urmărirea penală față de președinta CNA. Este acuzată de abuz în serviciu, în formă continuată (17 acte materiale), și instigarea la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.