Pericolul la care sunt expuși zilnic copiii. Cum să previi o tragedie

Pericolul la care sunt expuși zilnic copiii. Cum să previi o tragedie

Deși pare ceva banal, lipsa somnului, în cazul copiilor mici, poate conduce la afecțiuni mult mai grave în viitor.

Copiii care nu dorm suficient pot prezenta un risc crescut de apariţie a unor tulburări precum ADHD, anxietate, depresie şi alte probleme de sănătate mintală, conform unui studiu realizat în Norvegia, scrie Agerpres.

„Dacă ne asigurăm că avem copii care dorm suficient, acest lucru ne poate ajuta să îi protejăm de problemele de sănătate mintală”, a declarat cercetătorul Bror Ranum de la Universitatea de Ştiinţe şi Tehnologie din Trondheim.

Studiul a monitorizat aproape opt sute de copii pe parcursul mai multor ani. S-a constatat că cei care au dormit cel mai puţin au prezentat ulterior cel mai mare risc de a dezvolta tulburări psihiatrice.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Observăm o asociere între durata somnului şi un risc de simptome de tulburări emoţionale şi de comportament”, a precizat Ranum, citat într-un comunicat de presă emis de universitate.

Cercetătorii au evaluat somnul cu ajutorul senzorilor de mişcare, în fiecare noapte, timp de o săptămână. În plus, au fost realizate interviuri pentru evaluarea prezenţei problemelor de sănătate mintală. Aceşti paşi au fost repetaţi de mai multe ori, la fiecare doi ani.