Pensiile și salariile bugetarilor, pe agenda viitorului Guvern. Măsurile luate în calcul

Pensiile și salariile bugetarilor, pe agenda viitorului Guvern. Măsurile luate în calculSalarii. Sursa foto: Arhiva EVZ

Premierul desemnat Siegfried Mureșan susține că pensiile și salariile angajaților din sectorul public ar putea crește în 2027, după doi ani în care veniturile au stagnat. Majorările vor depinde de resursele disponibile la bugetul de stat, iar Guvernul urmează să stabilească nivelul acestora la elaborarea bugetului pentru anul viitor.

Siegfried Mureșan anunță majorări de pensii și salarii în 2027

Premierul desemnat Siegfried Mureșan susține că este necesară o creștere a veniturilor pentru pensionari și angajații din sectorul public, însă măsurile vor fi adoptate în funcție de posibilitățile financiare ale statului.

Acesta a arătat că viitorul Executiv va analiza situația bugetară la finalul anului, când va fi pregătit proiectul bugetului pentru 2027. Obiectivul este ca documentul să fie adoptat de Parlament înainte de 31 decembrie.

„Salariile și pensiile au stagnat în ultimii ani, este nevoie de creștere. Vom avea în vedere o creștere a salariilor din sectorul public și o indexare a pensiilor. În momentul elaborării bugetului pe anul 2027 vom evalua ce ne permitem. Vom avea creșteri cel mai probabil în bugetul pe anul viitor, cât ne permitem de mult, în mod responsabil”, a arătat el.

muresan

muresan / sursa foto: captura video

Guvernul nu intenționează să majoreze taxele și impozitele

Siegfried Mureșan a anunțat că viitorul Guvern nu va introduce noi taxe și impozite pe durata mandatului. De asemenea, acesta a exclus aplicarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru pensiile mai mici de 3.000 de lei.

„Nu va fi nicio introducere a CASS la venituri din pensii sub 3.000 lei”, a afirmat acesta.

În ceea ce privește eliminarea CASS pentru pensiile care depășesc acest prag, premierul desemnat a explicat că măsura va fi analizată în funcție de spațiul bugetar disponibil.

„Vom evalua. Nu ne vom permite să relaxăm totul deodată. Vom evalua cât spațiu bugetar avem în bugetul pe anul următor, ce putem relaxa. Vrem să încurajăm munca”, a explicat acesta.

Mureșan a mai susținut că Executivul va trebui să găsească un echilibru între sprijinirea persoanelor cu venituri mici și stimularea activității economice.

Ce promisiuni a făcut Mureșan

Siegfried Mureșan a atras atenția asupra efectelor pe care inflația ridicată le-a avut asupra persoanelor cu venituri mici, în special asupra pensionarilor.

Potrivit acestuia, politicile sociale vor trebui corelate cu măsurile de stimulare a investițiilor și a creșterii economice.

„Știm că perioada de inflație mare i-a afectat pe oamenii cu venituri mici, vom acorda o atenție deosebită pensiilor. Va trebui să găsim un echilibru între creșterea puterii de cumpărare a oamenilor cu venituri mici și încurajarea muncii pentru a investi și a genera creștere economică”, mai spune el.